Duminica 22 Decembrie

Mihai Petre a plecat, oficial, la Antena 1. Vezi care este motivul plecării sale



Fostul jurat de la ”Dansez pentru tine” și ”Românii au talent”, Mihai Petre, a părăsit postul de televiziune Pro Tv, pentru a face parte dintr-un nou proiect al concurenței.

Dansatorul va face parte din proiectul ”Dancing eith the stars” de la Antena 1.

"Dancing with stars este, după părerea mea, cel mai complex şi mai spectaculos format de dans de pe piaţă. Urmăresc show-ul din SUA de multă vreme şi mă declar un fan al lui. Datorită profesiei şi carierei mele în dans am fost întotdeauna atras de acest gen de formate, asa că mă bucur foarte mult să am şansa să jurizez un show care duce dansul la alt nivel. Un factor important în decizia mea îl are şi echipa de producţie, alături de care lucrez de peste un deceniu, echipa în cadrul căreia m-am format ca şi om de televiziune. „Dancing with the stars” va fi o explozie de dansuri spectaculoase, iar de asta vă veţi convinge în această toamnă la Antena 1", a declarat Mihai Petre, potrivit libertatea.ro.

”Dancing with the stars”, cel mai longeviv si mai spectaculos format de dans din lume, aduce pe ringul de dans perechi formate din vedete şi dansatori profesionişti care luptă prin diverse stiluri de dans pentru a câştiga marele premiu, evoluţia lor fiind notată atât de juriu, cât şi de telespectatori. Cei aflaţi în faţa micilor ecrane au acces şi la ceea ce se întâmplă în spatele scenei, pot descoperi cum decurg antrenamentele, care sunt tensiunile din culise şi cât de mare este efortul depus de cei de pe scenă.

Comentarii Facebook