Mirela Retegan, fondatoarea îndrăgitei trupe pentru copii, Gașca Zurli, a împărtășit recent pe rețelele sociale o amintire emoționantă din perioada adolescenței sale pe vremea când a dat admiterea la Liceul Pedagogic din Cluj.

Aflată în vizită la Cluj, Retegan a dezvăluit impactul profund pe care examenul de admitere la liceu l-a avut asupra sănătății sale și a subliniat importanța de a privi dincolo de presiunea academică.

„Există viață și după examen”

"De fiecare dată când ajung în Cluj, trec pe lângă liceul meu și îmi amintesc de examenul care era să mă omoare. Nu știam atunci că există viață dincolo de examen, știam doar că trebuie să fac tot ce pot, ca să îl iau. Și am făcut. M-am stresat atât de tare că 3 luni am stat prin spitale", a scris Retegan.

Ea a povestit cum, după ce a fost respinsă la admiterea la Liceul pedagogic din Cluj, a fost repartizată la un liceu agricol din Dej, o alegere care a adăugat și mai multă presiune și stres. Eforturile ei de a reuși la treapta a II-a au fost atât de intense încât au dus la probleme grave de sănătate.

"M-am străduit foarte, foarte, foarte tare și am intrat pe cele 40 de locuri de la filologie, după care am stat trei luni prin spitale, urmând să descopere doctorii de la ce făceam crize de spasmofilie."

Mirela Retegan a subliniat că aceste probleme nu erau cauzate de alimentație, ci de emoții, și că presiunea enormă pe care a simțit-o pentru a reuși a avut consecințe grave asupra sănătății sale. "Orice bucurie sau tristețe care îmi aduceau în corp mai multă adrenalină îmi făceau atât de mult rău, că puteam ajunge la urgență cu fața umflată și la un pas de asfixiere."

Fondatoarea Gașca Zurli a transmis un mesaj puternic pentru părinți și copii, încurajând o abordare mai relaxată și sănătoasă față de examene și performanțele școlare. "Nu cred că un examen este definitoriu pentru viitorul unui copil. Cred că mai bine de jumătate din programa școlară nu te pregătește nici pentru carieră, nici pentru viață."

Ea a încurajat părinții să își susțină copiii fără a pune presiune inutilă asupra lor și să le ofere sprijin emoțional, subliniind că sănătatea și bunăstarea copiilor sunt mult mai importante decât notele mari. "Dați-le cea mai sinceră și puternică îmbrățișare și afișați-vă pe chip cel mai liniștitor zâmbet. Până la urmă, dincolo de orice examen, îi vreți sănătoși."

În final, Retegan le-a urat succes tuturor copiilor care se pregătesc pentru examene, încurajându-i să fie inspirați și să-și amintească tot ce au învățat.

"Baftă, copii! Să fiți inspirați și să vă amintiți tot ce ați învățat!"

Această poveste emoționantă a Mirelei Retegan rezonează puternic cu mulți părinți și copii, amintindu-le de importanța echilibrului între educație și sănătatea emoțională.

Iată postarea Mirelei retegan

”Există viață după examen!

De fiecare dată când ajung în Cluj, trec pe lângă liceul meu și îmi amintesc de examenul care era să mă omoare. Nu știam atunci că există viață dincolo de examen, știam doar ca trebuie să fac tot ce pot, ca să îl iau. Și am făcut. M am stresat atât de tare că 3 luni am stat prin spitale. Acum mă uit în urmă și aș vrea să nu mai treacă niciodată,  niciun copil prin tot ce am trecut eu. Totul a început de fapt la examenul de clasa a VIII- a “capacitatea” zilelor noastre. Am fost sub linie la examenul de admitere în liceu. Am dat admitere la Cluj, la Pedagogic. Eram 700 pe 20 de locuri. Nu am fost printre cei 20. Iar repartiția m-a trimis la Dej, la ultimul liceu din oraș, liceul Agricol, profil mecanică. Ultimul, ultimul, ultimul liceu - adică tot ce putea fi mai rău! Sigur că eram copii foarte buni respinși cu medii mari de la licee foarte bune și cu locuri puține, dar nu eram vârfuri. În vremurile acelea, aveam câteva variante să facem o meserie: sanitar, pedagogic, economic… și cam atât.

La treaptă, m-am străduit foarte, foarte, foarte tare și am intrat pe cele 40 de locuri de la filologie, după care am stat trei luni prin spitale, urmând să descopere doctorii de la ce făceam crize de spasmofilie. Într-un târziu, după ce am ajuns de câteva ori la urgență, la un pas de moarte, au acceptat că alergiile mele nu erau declanșate nici de lapte, nici de ouă, nici de zahăr, ci de emoții. Orice bucurie sau tristețe care îmi aduceau în corp mai multă adrenalină îmi făceau atât de mult rău, că puteam ajunge la urgență cu față umflată și la un pas de asfixiere.

Am pus atâta presiune pe mine, până când m-am îmbolnăvit - disperată să merg pe drumul pe care mi-l arătau condițiile, fără să pot să mă gândesc la faptul că eu am drumul meu. M-a costat mult prea mult să repar ceea ce s-a stricat în echilibrul meu din cauza acestor presiuni. Și-am înțeles că un examen nu-ți asigură viața, dar poate să ți-o țină agățată de un fir de păr. Nu cred că un examen este definitoriu pentru viitorul unui copil. Cred că mai bine de jumătate din programa școlară nu te pregătește nici pentru carieră, nici pentru viață. 

Câți părinți au curajul să le spună copiilor lor că nu trebuie să ia cea mai mare notă din clasă, din școală, din cartier, oraș sau țară? Eu aș vrea să le spuneti că v-ați bucura să ia cea mai mare notă pe care o pot lua astăzi. Și că orice subiect ar fi, să nu uite că nu e subiectul vieții, ci viața e subiectul care o să-i supună la muuuulte examene de acum înainte!

Dați-le cea mai sinceră și puternică îmbrățișare și afișați-vă pe chip cel mai liniștitor zâmbet. Până la urmă, dincolo de orice examen, îi vreți sănătoși.

Baftă, copii! Să fiți inspirați și să vă amintiți tot ce ați învățat!”