Duminica 22 Decembrie

MTV Europe Music Awards. Vezi care sunt nominalizările pentru "Best Romanian Act"


MTV a anunțat care sunt nominalizările pentru "Best Romanian Act" din cadrul galei Europe Music Awards, ce va avea loc la Frankfurt.

Piesele "Pleacă", "Sophie", "Tot Mai Sus", "K-Boom" şi "LaLa Song" concurează la categoria "Best Romanian Act" de la ediţia din acest an a MTV Europe Music Awards (EMA), potrivit MEDIAFAX.

"Nominalizarea la «Best Romanian Act» este, probabil, cea mai bună veste pe care am primit-o vara asta! Ne bucură foarte tare şi vine în cel mai bun moment al carierei noastre de până acum. Sperăm să mergem la Frankfurt, din partea românilor, mai ales că decernarea premiilor are loc cu doar trei zile înaintea concertului nostru de la Sala Polivalentă, de pe 14 noiembrie. Asta chiar ar fi cireaşa de pe tort pentru noi, după toate premiile pe care le-am primit şi anul ăsta, dar şi în 2011. Fanii piesei noastre, «Pleacă», sper să voteze cu ambele mâini pentru noi", a spus Cornel Ilie, solistul trupei Vunk.

Şi CRBL a fost fericit când a aflat vestea că a fost selecţionat la MTV EMA. " În continuare sunt surprins de efectul piesei «K-Boom», o piesă autobiografică în care se regăsesc mulţi români. Şi ei, asemeni mie, au plecat de jos şi au reuşit în viaţă, bineînţeles, după multe sacrificii, multă muncă şi încredere în forţele proprii. Acum, nominalizat la «Best Romanian Act» mă aştept ca aceşti oameni să voteze piesa care le-a dat încredere că se poate şi mai bine: «K-Boom». Mulţumesc tuturor românilor care m-au susţinut şi care au fost alături de mine, atât împreună cu trupa Simplu timp de 12 ani, cât şi acum, la începutul carierei mele solo. Vă mulţumesc" , a spus artistul.

Luni se va da startul la vot pentru categoria "Best Romanian Act", pe site-ul MTV România, iar piesa care va acumula cele mai multe voturi, în decursul a 4 săptămâni, va putea intra în competiția pentru categoria "Best European Act", unde va putea fi votată din 15 octombrie.

Dacă, după o săptămână de votare va reuşi să treacă şi de această categorie, va intra în actul final "Global Award", pentru care se votează din 22 octombrie până pe 9 noiembrie.

Sursa: Mediafax

Comentarii Facebook