Duminica 22 Decembrie

Muzică, delicii și arome inedite, la Cluj Craft Beer Festival, în Iulius Parc


Zile de vară relaxante, cu muzică live, street food și voie bună se anunță în Iulius Parc, acolo unde se desfășoară Cluj Craft Beer Festival.

Dacă nu ești plecat în vacanță și cauți un mod plăcut de a-ți petrece timpul liber și, mai ales, sfârșitul de săptămână, propunerea noastră este să îți inviți prietenii să vă răcoriți la Cluj Craft Beer Festival. Evenimentul se desfășoară până duminică inclusiv, 14 iulie 2019, în Iulius Parc. Ajuns la cea de-a treia ediție, festivalul aduce în spațiul verde de la Iulius Mall Cluj peste 20 de producători autohtoni și internaționali de bere și cidru artizanal, care vor oferi publicului mai mult de 130 de sortimente diferite și experiența unei băuturi autentice. 

Clujenii sunt așteptați să se delecteze cu cele mai inedite rețete de craft beer și cidru artizanal, realizate prin tehnici convenționale sau mai puțin tradiționale și cu ingrediente diverse. Bere cu infuzie de andive, cu arome tropicale, exotice, picante, dulci sau amare, învechite în butoaie de vin sau dublu fermentate se numără printre propunerile originale care pot fi savurate la Cluj Craft Beer Festival, în Iulius Parc.

Evenimentul este condimentat și cu preparate de tip street food, iar atmosfera relaxantă este completată cu muzica bună a concertelor în aer liber. Pentru ca și cei mici să se bucure de festival, este amenajată și o zonă de joacă pentru copii.


Comentarii Facebook