Duminica 22 Decembrie

Netflix lansează o secțiune asemănătoare TikTok cu clipuri amuzante decupate din filme și seriale


Aplicația Netflix are o nouă secțiune, numită Fast Laughs, care folosește formatul popularizat de TikTok pentru a livra secvențe amuzante alese din conținutul disponibil în cadrul platformei, pentru a promova anumite titluri și a convinge utilizatorul să petreacă mai mult timp în cadrul aplicației, chiar dacă nu se uită la ceva anume.

După mai multe luni de teste, Netflix și-a lansat propria secțiune de clipuri amuzante. Fast Laughs conține scurte secvențe decupate din filmele și serialele de comedie disponibile în cadrul platformei.

Clipurile folosesc formatul portret și ocupă între ecranul, iar navigarea se face pe verticală - exact ca la TikTok sau clona de TikTok, Instagram Reels.

În dreptul fiecărui clip există o serie de butoane care îndeplinesc funcții precum partajarea, adăugarea pe watchlist sau redarea filmului ori serialului de unde provine fragmentul respectiv.

Cu noua secțiune, Netflix încearcă să împuște doi iepuri dintr-un foc. Pe de o parte, Fast Laughs poate fi un bun vehicul pentru promovarea numeroaselor titluri disponibile în cadrul platformei. Pe de altă parte, Netflix determină, astfel, utilizatorul să petreacă mai mult timp în cadrul platformei - adică să continue să plătească abonamentul - ceea ce este, în final, adevăratul scop al unei platforme de streaming video. Contează mai puțin dacă abonatul se uită la un film întreg sau își petrece timpul urmărind clipuri amuzante în noua secțiune.

Fast Laughs se va regăsi pe bara din partea de jos a ecranului pe iOS și „va fi disponibilă în anumite țări”. O versiune pentru Android se află încă în teste.


Comentarii Facebook