Duminica 22 Decembrie

Noi artiști confirmați pentru ELECTRIC CASTLE 2015. Parov Stelar, Nouvelle Vague și The Subways se numără printre invitați



Organizatorii Electric Castle au anunțat o nouă serie de artiști de renume care urmează să urce pe scenele festivalului de la Castelul Banffy, ce se va desfășura în perioada 25-28 iunie.

Anul acesta a fost dublat bugetul pentru artiști, deci oamenii să se pregătească pentru nume tot mai mari, pe care le vom anunța pentru EC 2015.” a declarat Teodor Negrea, Directorul Artistic al festivalului.

The Parov Stelar Band revin în România, cu un nou album, după ce concertele lor anterioare au avut un succes incredibil în rândul publicului! Considerați de mulți drept fondatorii electro swing-ului, stilul unic în care combină Jazz-ul cu Electro, i-a propulsat pe The Parov Stelar Band pe o poziție unică în lumea internațională a muzicii, BBC considerându-l pe Marcus Fuereder (creierul din spatele proiectului), drept unul dintre cei mai buni și mai activi producători europeni.

Nouvelle Vague sunt una dintre suprizele pe care organizatorii le-au pregătit fanilor festivalului, în acest an. Marc Collin și Olivier Libaux și-au propus ca prin proiectul Nouvelle Vague să ofere o reinterpretare a curentului New Wave. Ritmurile bossa nova ale formației au ajuns o revelație pe scenele internaționale, iar colaboratorii, printre care Melanie Pain, Camille sau Mareva Galanter și-au creat cariere solo impresionante.

The Subways, o nouă propunere indie pop-punk a EC 2015, și-au găsit, într-un final, drumul spre clasamentele internaționale tot prin intermediul unui festival. După ani de căutări, în care și-au schimbat numele de cel puțin două ori, britanicii de la The Subways ajung să câștige secțiunea artiștilor neconfirmați a celebrului Glastonbury Festival. La EC 2015 vin cu un album proaspăt (“The Subways” va fi lansat anul viitor în februarie, dar o parte din piese sunt dwj disponibile online), o producție de care sunt mândri întrucât au reușit să acopere singuri partea de producție și mixaj.

Subcarpați și Șuie Paparude, probabil cele mai respectate trupe românești ale momentului, revin la Electric Castle, unde le vom putea vedea show-urile incendiare pe Boiler Stage, una dintre cele 6 scene ale EC 2015. Tot pe Boiler Stage îi vom putea vedea și pe Pop Killers cu stilul lor inconfundabil, o combinație perfectă între sunetul distorsionat de chitară și noul sound “electro”. La Dance Garden a fost confirmat The Model. “Ain’t nothing chilling about The Model”, iar show-ul său este e de neratat la EC 2015.

Shiver, rezidentul clujean care a avut una dintre cele mai mari audiențe din cadrul festivalului de anul trecut, peste 12.000 de oameni, va reveni cu un nou show și în acest an.

B.Traits (Brianna Price), cunoscută în special datorită show-ului pe care îl are la BBC Radio 1, a fost și ea confirmată la EC 2015. Artista lucrat o lungă perioadă ca producător pentru artiști din zone muzicale foarte diverse. În ultimii ani a început să-și lanseze propriile creații din care cu siguranță ați remarcat déjà single-ul “Fever”. Având o reputație construită cu foarte multă discreție în zona underground din Marea Britanie, Xxxy este o altă prezență inedită în programul EC 2015. Pe ambii artiști îi veți găsi la The Mill, alături de Synkro, Bambounou, French Fries, Pixelord.

Festivalul își păstrează și anul acesta scena reggae, The Roots, unde line up-ul este completat, începând de astăzi, de The Mad Professor & Brother Culture. Mad Professor are în “catalog” zeci de colaborări cu artiști din zona reggae, și nu numai, sute de înregistrări producții proprii sau remix-uri. Vara viitoare îl vom regăsi alături de The Brother Culture, foarte cunoscut pe scena londoneză de profil. Prince Fatty & Horseman, Bush Chemists & King General și Iration Steppas sunt artiști cu o puternică voce în muzica reggae a acestui deceniu, pe toți îi veți întâlni, în 2015, la castel.

Fanii festivalului mai au doar o săptămână la dispoziție în care prețul biletelor și abonamentelor se păstrează la 179 de lei, după 17 decembrie organizatorii anunță un nou prag de tarifare. De asemenea, pentru ediția a III-a organizatorii au modificat regulamentul de achiziție a biletelor de camping, acestea vor putea fi obținute doar până în data de 25 mai 2015.

Electric Castle a devenit la doar a doua ediție cel mai mare festival din România cu o audiență de 79.000 de oameni. A doua intrare consecutivă în finala European Festival Awards, la categoria Best Medium Sized Festival, confirmă faptul că Electric Castle și-a propus să ajungă unul dintre cele mai mari și mai importante evenimente din Europa de Est.

Bilete pentru Electric Castle Festival se găsesc pe electriccastle.ro, mobile app-ul Electric Castle (iOS & Android), eventim.ro, rețeaua Eventim (Domo, Germanos, Orange, Vodafone, Cărturești) și locațiile partenere Electric Castle. Mai multe detalii pe http://electriccastle.ro/tickets

ELECTRIC CASTLE 2015 – LINEUP anunțat până în acest moment:

The Parov Stelar Band, The Cat Empire, Nouvelle Vague, Siriusmodeselektor, The Subways, Roni Size Reprazent, High Contrast, Asian Dub Foundation, Dub Pistols, Dub Phizix & Strategy, Blomqvist Live, DC Breaks, Cosmin TRG, Subcarpați, Șuie Paparude, Soom T & JSTAR, Evil Nine, Vadim & Yarah Bravo, Vakula, Radikal Guru, Eliphino, Benny Page, B.Traits, XXXY, Synkro, Bambounou, French Fries, Mad Professor & Brother Culture, Prince Fatty & Horseman, Bush Chemists & King General, Iration Steppas, DRUGS, Pixelord, Pop Killers, Shiver și The Model.

Comentarii Facebook