Tudor Chirilă a ajuns din nou în centrul atenției după ce, vineri, a lansat un mesaj foarte dur care a ofensat mulți artiști care fac cover-uri.

Atacul a lui Chirilă a venit după ediția de săptămâna trecută a concursului ”Vocea României”, în care le-a ”înțepat” pe două cântărețe care se întrețin din cover-uri, reproșându-le că preferă să cânte piesele altora și să nu compună.

În urma emisiunii, juratul a postat un mesaj lung pe pagina sa de Facebook, în care preciza că i se pare trist ”să vii la Vocea României ca să mai prinzi o nuntă”.

Totuși, una dintre artistele pe care le-a ”mustrat” i-a dat un răspuns acid rockerului, prin intermediul unei scrisori deschise, transmise către Mediafax ca și drept la replică.

"Eu nu am nimic cu nimeni, dar mi se pare că motivul pentru care se atacă Tudor Chirilă făcând vâlvă în presă, pe facebook şi la dânsul pe blog, nu are nicio legătură cu nicio realitate.

Nu, Tudor Chirilă! Nu am venit la Vocea ca să mai iau o nuntă! Nu am venit la Vocea ca să reprezint trupa RYM şi nici că să îmi fac reclamă în cariera mea de cover! Am venit la Vocea pentru a mă reprezenta pe mine şi implicit pentru a promova orice tip de proiect muzical în care aş fi fost implicată!

Şi da, Tudor Chirilă, timp de 3 ani am avut o colaborare cu o trupă de cover. În care trupă se află oameni cu are ai lucrat ani de zile şi care te respectă. Apropos, şi Borco vorbea frumos despre tine. Şi nu sunt contra compoziţiei, a creativităţii şi a propriei identităţi artistice. Eu am cântat de mică şi spre deosebire de tine, părinţii mei nu luau foarte în serios treaba asta cu cântatul. Vezi tu, eu am avut autosusţinere. Şi atât. Iar trupa RYM s-a format din nimic. Mai precis din mine, un sunetist (care e fost toboşar la Partizan şi care cred că ţi-a fost luminist pe vremea când erai cool) şi un alt sunetist care nu mai pusese mâna pe chitară de când era tânăr fecior (el ţi-a fost sunetist şi ţie, nu?). Iar Borco ne-a cam legat pe toţi, având grijă să umble la butoane să auzim şi noi ce cântăm, iar mai târziu să şi sunăm într-un mare fel. Pentru că sună într-un mare fel trupa asta! Dar trupa asta amărâtă de cover, sună bine şi e apreciată pentru că timp de 2 ani s-a repetat 5 zile pe săptămână, câte 4-5 ore. Am experimentat o grămadă de piese şi ne-am descoperit reciproc, ajungând să ne sudăm în timp. Şi am făcut coverurile astea că să vedem şi noi pe unde ne aflăm şi cum simţim noi muzica de fapt unii cu ceilalţi, ca să ştim şi cam ce am putea compune împreună. Şi am avut evenimente, sute chiar. Şi am investit în scule. Crezi că o trupă de compoziţie underground în România îşi permite să investească în scule de zeci de mii de euro din banii câştigaţi la cântările dintr-un an de zile în cârciumi cu 4 lei berea şi 5 lei intrarea? Nu! Dar asta e treaba lor acum, pentru că eu am renunţat la proiect. Pentru că nu, eu nu vreau să cânt piesele altora toată viaţa, chiar dacă publicul reacţionează frumos la ceva cunoscut. Dar asta nu înseamnă că poţi să blamezi trupele de cover din cauza mizeriilor de azi de pe radio. Şi decât să ajung artist de one night stand şi să compun ceva ca Dale Papi, prefer să cânt cover vreo 30 de ani şi să mor fericită că am făcut cinste unor artişti că Tina Turner, AC/DC, Eric Clapton şi mulţi alţii.

Eu ştiu că nu e corect. Nu sunt absurdă, ba chiar mi se pare trist că în România industria muzicală nu are niciun fel de Dumnezeu. Tu ar trebui să ştii mai bine. Un artist cu muzică de calitate care deschide radioul şi aude Wake în loc de un solo frumos de chitară sau un trance de calitate.

Eu nu blamez coverurile şi nici nu le susţin, dar coverurile cam au piaţa lor la nivel mondial, fie că eşti tu sau nu de-acord cu asta. 90% din ce auzi pe radio acum sunt replici ieftine ale unor piese bune. Acolo e munca aia despre care vorbea Loredana cu orele petrecute în studio. Muncă de un an de zile pentru a face un album, nu de 5 zile pentru a face o piesă după ce tragi vocile de 50 de ori, că ai o scamă în gât şi nu îţi iese din gama din care trebuie. Însă ce blamez, de fapt, e faptul ca în România nu există legi sau nu se aplică în legătură cu plagiatul, cu licenţele pe care să le plăteşti ca să cânţi piesele altora şi mai ales faptul că artiştii noştri sunt nişte dive fără nume care se simt indignaţi că altcineva le cântă piesele. Ştii ce mai zice publicul? Ăla care ascultă trupele astea triste de cover, mă refer. Că preferă să audă piesele lor preferate din România, cântate de trupele astea de cover, pentru că artiştii lor preferaţi nu sunt în stare să o facă live. No, asta mi se pare mie trist. E jalnic de fapt.

Şi pentru că trăim într-o ţară liberă şi democrată, având dreptul la opinie, mi-o exprim.

În opinia mea există puţini artişti în România care şi-au depăşit condiţia de-a lungul timpului şi care astăzi ştiu ce înseamnă un show live de calitate. Printre ei se număra Smiley, care rupe scena din toate punctele de vedere, având un band sănătos în spate şi piese bune (majoritatea, cel puţin). Omul ăsta a venit de la breakdance la spus o poveste frumoasă oamenilor care îl ascultă. Nu va fi el un polivalent vocal, dar are ce nu au majoritatea: mesaj şi originalitate. De asemenea Loredana a experimentat cam de toate. Şi deşi încă mi se pare o reflexie românească a Madonnei (care e o apreciere de fapt), femeia asta face show. Folcloric, pop, pop-rock şi de care mai vrei tu. E acolo, e din film, îţi cântă, se uită la tine şi trăieşti. Mai e şi Carla's Dream, care spune o poveste. Poate ca toate piesele sună la fel, dar şi la Guns 'n Roses solourile se făceau cu acelaşi ton de chitară. Probabil de acolo era identitatea trupei, din elementul ăla comun în toate piesele. Aş fi zis şi de Brenciu, dar iar te enervezi, că, ce-i drept, aia e cea mai scumpă trupă de cover. Dar e simpatic foc şi vezi că a şi compus câte ceva. Iar tu, că să vezi că eu sunt doar obiectivă, nu şi răutăcioasă, eşti un om tare fain. Însă nu ştiu ce să zic de identitate.

Te iei de trupele de cover când te-ai lansat cu Hotel California. Faptul că ai făcut o strofă diferită şi la refren ai pus Cişmigiu, nu schimbă cu nimic ceea ce ai făcut. Desigur, am înţeles toţi viziunea dramatică şi sumbră. Cântăreţ, compozitor, scriitor, actor, probabil că şi zidar, şi postaş. Asta e deja un fel de superman. Oamenii ar trebui să îţi citească «Exerciţii de echilibru», să iţi asculte muzica, dar să te asculte mai puţin.

În rest, eu cred că e loc pentru toată lumea în ţara asta. Susţin trupele de cover în a realiza ceea ce îşi propun, mai precis în a ajunge acolo la ideea de la care pleacă. Să compună, să investească, să se bucure de muzică, de instrumente, de sunet, de emoţii şi de oamenii care îi ascultă. Eu sper să îmi termin albumul într-un an de zile şi să te chem la primul concert. Ţi-am mai zis eu că mi-ar plăcea şi opinia ta.

Aceasta îmi este scrisoarea deschisă, pe care mi-o asum şi o semnez,

Iulia S", a fost mesajul artistei.