Duminica 22 Decembrie

O cetate din România, clasată în TOP 3 cele mai interesante castele din lume



Potrivit unui clasament realizat de Hopper, un site dedicat planificării călătoriilor, cetatea Făgărași este al doilea cel mai frumos castel din lume.

În clasamentul celor mai interesante zece castele din lume, recomandate persoanelor care apreciază arhitectura, pe primul loc se află Castelul Neuschwanstein din Germania, în stil romantic-renascentist, construit la sfârşitul secolului al XIX-lea pe un deal accidentat aflat deasupra satului Hohenschwangau, de lângă Füssen (în sud-vestul Bavariei), potrivit Mediafax.

Cetatea Făgăraș este prezentată ca fiind ”una dintre cele mai mari şi mai bine conservate cetăţi feudale din Europa de Est".

"În trecut, castelul a fost pivotul puterii regionale. În timpul secolului al XVII-lea, cetatea a fost extinsă, reflectând bogăţia locului", se arată în materialul publicat pe huffingtonpost.com.

Pe locul trei în clasament se află Castelul Durham din Regatul Unit, edificiul fiind inclus în lista patrimoniului mondial UNESCO.

Comentarii Facebook