Duminica 22 Decembrie

Peste 6000 de copii au făcut ”primii pași” pe Marte, la Iulius Mall Cluj FOTO


Expoziția interactivă „First Kids on Mars”, dedicată celor mici, s-a încheiat, iar în cele 12 zile, 6.400 de copii au făcut „primii pași” pe lună și au învățat despre Univers și Marte.

Un număr mare de copii a răspuns invitației lansate de Iulius Mall Cluj și NTT. Astfel, aceștia s-au distrat și au învățat în timp ce au plecat într-o aventură pe Marte. Cu un circuit inedit, unde s-au îmbrăcat în cosmonauți și au îndeplinit mai multe misiuni spațiale, cei mici au pătruns pe tărâmul planetei roșii. Expoziția le-a dat prilejul celor 6.400 de copii să pășească în lumea astronauților cu sprijinul tehnologiilor moderne.

Totodată, cei mici au lansat cu ajutorul unui panou de comandă o rachetă pe Marte, iar ca să poată respira pe noua planetă pe care o ocupau, copiii au creat oxigen cu plante din baza marțiană. În călătoria lor, mini cosmonauții au fost însoțiți de robotul Curiosity, care i-a ajutat să descopere tărâmul planetei roșii. La finalul aventurii, aceștia au primit diplome de exploratori și s-au fotografiat la photo booth-ul special amenajat pentru ei ca să nu uite de „primii lor pași” pe Marte.

Evenimentul a avut loc în perioada 13-24 noiembrie 2019, în intervalul orar 10.00-22.00, în Atriumul Principal al Iulius Mall. Accesul a fost gratuit și asigurat de partenerul evenimentului NTT DATA.

Comentarii Facebook