Sambata 28 Decembrie

Pisicuța Choupette a câștigat anul trecut 3 milioane de euro

 

Pisicuța Choupette, care îl are ca stăpân pe celebrul Karl Lagerfeld, a câștigat anul trecut 3 milioane de euro din contracte de publicitate. 

 

Pisica siameză este pentru directorul de creație al casei Chanel o ”muză”, dar și o sursă de venituri, scrie miercuri ziarul spaniol ”El Pais”.

 

Choupette a colaborat cu firma de cosmetice Shu Uemura și a apărut în calendarul de mașini Vauxhall Corsa.

 

Pisica siameză este îngrijită de două persoane, călătorește doar la clasa întâi și are un cont pe Instagram cu 52.000 de fani și un altul pe Twitter urmărit de peste 46.000 a oameni. În cartea ei, intitulată ”Choupette: The Private life of a High-Flying Fashion Cat”, se povestește și cât este de alintată.

 

Karl Lagerfeld nu permite ca drăgălașul animal să apară în orice fel de reclamă. ”Nu permit să facă reclamă la mâncare sau lucruri de genul acesta. Ea este mult prea sofisticată pentru așa ceva”, a declarat, de curând, designerul într-un interviu publicat de revista ”The Cut”.

 

Comentarii Facebook