Vineri 22 Noiembrie

S-a anunțat cel de-al doilea val de artiști de la Neversea: DJ Snake, Sean Paul și KHSMR vin la festivalul de pe malul mării


În mai puțin de 4 luni va începe cea de-a treia ediție a celui mai mare festival pe plajă din România, NEVERSEA. În perioada 4-7 iulie, pe cele 7 scene amplasate pe plaja NEVERSEA vor urca unii dintre cei mai buni artiști ai momentului. După ce și-au anunțat prezența G-Eazy, Jessie J, Steve Aoki, Afrojack, Lost Frequencies, lista este completată astăzi de Alesso, Bassjackers, DJ Snake, KSHMR, Salvatore Ganacci, Sean Paul, Vini Vici, Boris Brejcha, Dubfire, Agents of Time, A Skillz, Deliquent Habbits, Dub Fx și mulți alții. 

DJ SNAKE este un DJ de origine franceză care a colaborat cu Diplo și MO la piesa „Lean on” a celor de la Major Lazer. Artistul este și producător și a fost nominalizat la premiile Grammy cu albumul „Born this way” produs pentru Lady Gaga.  A câștigat premii pentru piesa „Turn down for what” și a avut numeroase colaborări cu artiști internaționali precum Justin Bieber, Selena Gomez și Cardi B. Piesa pentru care a colaborat cu Major Lazer „Lean On” a depășit 2,5 miliarde de vizualizări, iar cea mai nouă piesă a artistului, „Taki Taki”, numără deja peste 1,1 miliarde de vizualizări. 

Cel mai potrivit loc pentru a-l asculta live pe SEAN PAUL este plaja NEVERSEA. Artistul va urca pe scena principală a festivalului și își va provoca fanii să-l acompanieze la cele mai cunoscute hituri ale acestuia: „Give It Up To Me”, „Mad Love”, „She Doesn’t Mind”, „Get Busy”, „Press It Up” și multe altele.

 ALESSO, dj-ul suedez care a făcut parte din trio-ul Swedish House Mafia se reîntoarce la NEVERSEA. A lucrat cu numeroși artiști internaționali printre care David Guetta, Calvin Harris și Usher. „I wanna know” va răsuna în vară, live, pe mainstage-ul festivalului. 

Nimeni nu dansează pe pupitru mai bine decât SALVATORE GANACCI. Cunoscutul DJ suedez vine în această vară pentru prima dată în România pe scena principală a festivalului NEVERSEA. Pe numele său real Emil Kobilic, artistul și-a căpătat numele de Salvatore Ganacci de la prietenii lui, după ce acesta își încurca adversarii la fotbal cu părul său lung. 

Ritmurile tribale combinate cu muzica trance vor răsuna în vară pe plaja NEVERSEA și vor fi aduse de cei de la VINI VICI. Recent colaborarea lor cu regele muzicii trance, Armin van Buuren a primit discul de aur pentru hitul “Great Spirit” lansat în 2016. 

KSHMR se reîntoarce la malul Mării Negre, pe plaja NEVERSEA. Experiența de anul trecut a fost una unică pentru el, asa că, și în acest an le va călăuzi fanilor pașii prin muzică, spre un răsărit de neuitat. 

Festivalul Neversea are o latură dedicată muzicii alternative și comunităților din jurul lor, concentrându-se pe artiști și subgenuri specifice de muzică electronică, cu reflexii din cultura underground. Scena Temple va fi reprezentată în acest an de nume sonore din scena internațională de techno: Boris Brejcha, Agents Of Time sau Dubfire, alături de o parte dintre faimoșii pionieri ai muzicii electronice din România: Arapu, Cap, Cezar, Dan Andrei, Kozo, Livio&Roby, Prâslea, Priku, Raresh, Sit, Sublee și Suciu.

Cu invitați de elită ca Chinese Man feat. ASM & Youthstar, Deliquent Habbits, Dub Fx sau A Skillz, scena The Ark activează interesul pentru hip-hop și drum and bass, promovând totodată și noile valuri de trap, grime și muzică bass. 

Abonamentele pentru cea de-a treia ediție a festivalului NEVERSEA se pot cumpăra de pe neversea.com la prețul de 499 de lei plus taxe sau de la partenerii festivalului afișați pe site. Prețul final al abonamentelor pentru festivalul NEVERSEA, ediția 2019 va fi de 599 de lei plus taxe. 

Festivalul NEVERSEA va avea loc în perioada 4-7 iulie 2019, în Constanța. 

Comentarii Facebook