Duminica 22 Decembrie

S-a anunțat următorul val de artiști pentru Electric Castle 2018. Jessie J va urca pe scena de la Bonțida



Organizatorii Electric Castle au anunțat un nou val de artiști pentru ediția din 2018 a festivalului. Astfel următorul headliner anunțat este cântăreața pop Jessie J. Alături de aceasta au fost confirmate alte nume importante, precum Mura Masa, Excision, Groove Armanda, Richie Hawtin și mulți alții.

Deși muzica a fost din totdeauna singurul lucru la care s-a priceput, studiile sale fiind perfecționate la BRIT School, unde a fost colegă de an cu Adele și Leona Lewis, Jessie J a crezut tot timpul că va fi doar cea care va compune, nu neapărat cea care va urca pe scenă. În 2010, debutează cu „Do It Like a Dude”, o piesă pe care o scrisese pentru Rihanna, dar pe care casa de discuri decide să o lanseze având-o pe ea ca solistă. E primul ei single, primul No 1 și prima piesă care o va transforma pe Jessie J în prima artistă britanică ce a reușește performanța să aibă 6 piese de pe același album în Top 10 UK.

Succesul ei muzical, demonstrat atât prin propriile performanțe în topurile internaționale, cu piese precum „Bang bang” sau „Price tag”, cât și prin hit-urile pe care le-a compus pentru alte celebrități, e dublat de succesul în televiziune și o mare dedicare către cauzele umanitare.

Dublu nominalizat la Grammy și proaspăt confirmat la EC6 pentru primul său concert din România, Mura Masa este parte din tânăra generație de muzicieni care a crescut având acces la muzică din toate colțurile lumii, iar acest lucru se simte puternic în creațiile lui. Fiecare piesă este gândită individual, colaborările cu staruri precum ASAP Rocky, Stormzy, Charli XCX sună foarte diferit, dar toate sunt foarte bine lucrate, ceea ce le-a și permis să ajungă în vârfurile clasamentelor din UK și US! Anul trecut, Mura Masa și-a lansat mult așteptatul album de debut, cel pentru care a și primit nominalizările pentru Best Electronic Album și Best Recording Package la Grammy Awards.

Unul dintre cei mai buni artiști din zona DubStep la ora actuală, Jeff Abel aka Excision, va marca și el la Electric Castle 6 prima sa experiență românească. Show-urile sale sunt la fel de dure precum numele de scenă ales, cu o combinație de muzică, video și lumini ce creează experiențe foarte puternice și memorabile. „The Paradox” este cea de-a treia producție audio-video produsă de Excision și implică o instalație gândită de la zero chiar de artist, care va aduce acest show și la Electric Castle. Și da, veți avea nevoie de protecție pentru urechi în timpul concertului, Excision e decis de fiecare dată să atingă limitele bass-ului!

Așteaptă-te la ceva neașteptat atunci când pe scenă se află The Bloody Beetroots, artistul italian iubitor de muzică punk și electronic care, deși are unul din cele mai progresive stiluri, își compune încă piesele pe chitară clasică și pian. Și asta pare să funcționeze pentru piesele lansate cu Steve Aoki, Paul McCartney sau Tommy Lee. Tot din categoria celor cărora nu le este frică să pornească de la stiluri „clasice” pentru a ajunge la muzică electronică, St. Germain a reușit să convingă milioane de oameni din întreaga lume să-i cumpere albumele, care sunt o combinație de house și nu-jazz. Cu siguranță, va convinge și publicul EC 6 să accepte o experiență muzicală neobișnuită, ascultând live cele mai recente piese, create după luni de zile de cules inspirație pe continentul african.

De trei ori câștigător al DJ Awards, Richie Hawtin face parte din avangarda muzicii electronice. A produs propria revoluție în stilul techno, a descoperit și a promovat tinere talente, devenite în prezent superstaruri. De-a lungul celor trei decenii de carieră, a apelat la mai multe nume de scenă, cel mai cunoscut fiind Plastikman, și este probabil singurul DJ ce se poate lăuda că a fost „expus” la Guggenheim New York, muzeu pentru care a creat un obelisc din LED-uri, cu muzică special compusă de el. Și dacă tot vorbim de „veterani” ai muzicii electronice, confirmarea duo-ului Groove Armanda pentru ediția din iulie a festivalului va bucura toți fanii ce au descoperit acest gen muzical odată cu hit-urile „Superstylin’” sau „I See You baby” create de britanici în anii 90.

„Futurehouse” e stilul care-l definește pe Tchami, DJ-ul francez ce își găsește timp ca, pe lângă propriile concerte, să producă muzică pentru Lady Gaga și alte figuri ale muzicii pop.

Puține trupe tinere sunt atât de ambițioase din punct de vedere muzical precum Nothing But Thieves, care se anunță unul din punctele de atracție pentru toți fanii de rock alternativ ce vor fi prezenți la Electric Castle 2018. În urmă câteva luni, britanicii tocmai au scos pe piață cel de-al doilea album, „Broken Machine”, compus aproape integral în timp ce se aflau în turneu mondial, susținând concerte sold-out în peste 10 țări. Foarte tineri (cel mai „în vârstă” membru are doar 25 de ani), nu ezită să-și invite mamele la concertele lor, mai ales atunci când cântă în deschiderea unor trupe precum Twenty One Pilots sau Muse.

Și pentru că post rock-ul sună foarte bine la castel, organizatorii îi propun pe Son Lux, trupa newyorkeză ce și-a lansat de câteva săptămâni cel de-al 5-lea album, “Brighter Wounds” pe care-l vor prezenta în premieră pe România la Electric Castle. Același post-rock se regăsește și în stilul Múm, trupa islandeză ce probează încă odată că mica insulă generează mișcări creative foarte originale. Kensington continuă tradiția trupelor rock olandeze în festival, foarte iubite de public. The Last Internationale sunt de testat pentru a vedea cum sună folk-rock-ul născut în cluburile din New York și transformat într-un show plin de energie.

Oferta artiștilor din zona house e completată de Bakermat, Shiba San, fiecare dintre ei cu o altă abordare asupra stilului. Digitalism au avut prezențe la toate festivalurile importante din lume iar în turneul lor mondial se vor opri și la Bonțida. Nici o ediție fără propuneri curajoase pe afiș, iar anul acesta spectatorii s-ar putea să fie luați prin surprindere de The Little Big, trupa rave din St. Petersburg cu mesaje politice foarte sarcastice, deloc neobișnuite având în vedere țara din care provin.

Primii artiști români de pe afișul EC 6: Subcarpați, Petre Inspirescu, Otherside și Vița de Vie revin în festival, în timp ce Raresh, OCS, Vunk, Kryptonite Sparks și Class cântă pentru întâia dată la Bonțida.

Lista completă a artiștilor anunțați poate fi consultată pe site-ul oficial Electric Castle.

Comentarii Facebook