Duminica 22 Decembrie

Sâmbătă se sting luminile la Iulius Mall Cluj, în ”Ora Pământului”


Pentru al zecelea an consecutiv, Iulius Mall Cluj stinge luminile, alăturându-se, astfel, iniţiativei internaţionale „Ora Pământului”, care atrage atenția asupra schimbărilor climatice și pierderii biodiversității, dar și care inspiră oamenii să protejeze mediul.

Sâmbătă, 30 martie 2019, în intervalul orar 20.30 - 21.30, se va opri iluminatul din curtea de onoare, cel din exterior dinspre strada Alexandru Vaida Voevod și de pe faţadele clădirilor de birouri. Astfel, Iulius Mall va marca „Ora Pământului”, un eveniment care are ca scop evidențierea importanţei de a economisi resursele mediului înconjurător. Acţiunea se va desfăşura în toate cele cinci mall-uri din reţeaua naţională a companiei IULIUS.

În fiecare an, milioane de oameni, instituții și companii, din peste 180 de țări, sting luminile timp de o oră, în cadrul celei mai mari mișcări voluntare de mediu din istorie - Earth Hour. Îndemnul este lansat de World Wide Fund for Nature, organizația care a inițiat mișcarea în anul 2007, răspândind un mesaj puternic privind impactul negativ pe care viața de zi cu zi îl are asupra planetei și asupra resurselor naturale.


 

Comentarii Facebook