Duminica 22 Decembrie

Scandal la Antena 1! Mircea Badea a răbufnit la adresa unor prezentatori, colegi de trust: Să se aștepte la repercursiuni



Mircea Badea a luat foc pe cei doi colegi de trust de la emisiunea matinală, Răzvan și Dani, după ce aceștia au adu în platou un invitat care a creat un tricou inscripționat cu o înjurătură la adresa prezentatorului.

Badea și-a exprimat nemulțumirea pe blogul personal, bătând apropo că cei doi matinali ar trebui ”să se aștepte la repercursiuni”.


"A fost un efect cumulativ de-a lungul unor ani. Nesimtirea, autismul multor “colegi”, ba chiar, in multe cazuri, sabotarea din prostie sau cu buna stiinta a demersurilor noastre, ale celor care am riscat totul in zece ani de regim Basescu, ma duc pe mine la decizia de azi. In timp ce noi ne luptam cu abuzurile si ieseam pe strada la mitinguri de protest, suportand zilnic, impreuna cu familiile noastre, atacurile unui urias sistem de propaganda si repercusiune, altii faceau glumitze inepte si incercau sa fluiere inocent ca sa transmita public indirect ca ei sunt din alt film.

Asta n-ar fi o problema in sine, lipsa totala de respect si sfidarea insa, sunt probleme mari, pe care nu vreau sa le mai tolerez. Indiferent de consecinte. Ma rog, faptul ca astia de la Neatza l-au invitat sa-i faca PR unui golan de doi lei care-si face tricouri cu injuraturi la adresa mea, e minor. Dar s-a intamplat sa fie picatura care sa creasca nivelul oceanului. (Pot sa-i faca ei PR pana le vine rau, asta tot va sterge podeaua cu organismul, ca de obicei.) Mie imi pare rau ca n-a venit in emisiune cu tricoul respectiv. Ar fi fost mai cinstit si mai asumat.

Bun, ca sa comprim: nu sunt coleg decat cu oamenii cu care am fost pe front. Cu nimeni altcineva. Cei care fac lucruri sfidatoare, sabotoare, nesimtite, la adresa mea, sa se astepte la repercusiuni. P.S. Daca ai fost plecat de pe planeta, asta este tricoul cu injuratura!" (n.r - foto articol), a scris Badea pe blogul său.

 

Comentarii Facebook