Duminica 22 Decembrie

Semifinala Eurovision în Salina Turda. Recitaluri Elena Gheorghe, Katia Cărbune și trupa Ad Libitum Voices

 

Cu siguranță, cea mai spectaculoasă dintre semifinalele Eurovision din acest an este cea de la Salin Turda, o premieră absolută în istoria concursului, având în vedere că se va cânta la 90 de metri sub pământ.

 

Concurenții vor urca pe scena amplasată în mina Rudolf, într-un decor natural grandios, care măsoară nu mai puţin de 42 metri înălţime, 50 de metri lăţime şi 80 metri lungime.

 

Pentru organizatori, instalarea a peste 20 de tone de echipamente în subteran a presupus un efort logistic uriaş. Mai mult de 13 km de cabluri electrice, fibră optică, triax şi de comunicaţii au fost desfăşuraţi pe un traseu de aproximativ 500 de metri. Timp de şapte zile, elementele de scenotehnică şi aparatura au fost coborâte în vatra minei de sare prin vechiul puţ de extracţie, sâmbătă urmând să aibă loc primele repetiţii. 

 

 

Pentru realizarea show-ului în condiţiile speciale din Salina Turda, organizatorii mizează pe un spectacol de lumini creat cu 70 de capete mobile inteligente şi 70 de proiectoare convenţionale, instalaţie de sunet cu boxe perimetrale şi 30 de m2  de ecrane LED.

 

În afara concursului, pe scena de la Salina Turda vor susține recitaluri Elena Gheorghe, Katia Cărbune şi Ad Libitum Voices.

 

 

 

 

Grupul pop-opera, Ad Libitum Voices și Katia Cărbune vor deschide spectacolul de duminică seara. Tiberius Simu, Sergiu Coltan - tenori, Vlad Morar – bariton şi Cristian Ignuţa – bas vor cânta piesa compusă chiar de Katia Cărbune, ”My heart is breathing you”. ”Este o melodie compusă de mine când aveam 10 ani. Cu această piesă am câștigat concursul Next Star și acum sunt onorată să urc pe scena de la Eurovision și să o cânt alături de Ad Libidum. Urmăresc competiția de la Eurovision și am fost foarte bucuroasă când am fost invitată să cânt”, ne-a spus Katia Cărbune. 

 

Este o deosebită onoare să fim prezenţi pe scena Eurovision, scenă unde au cântat și s-au consacrat nenumărați artiști. O surpriză foarte plăcută a fost de asemenea și colaborarea cu Katia Cărbune, o fetiță deosebit de talentată, alături de care este o plăcere să lucrăm”, au declarat membrii trupei înainte de primele repetiţii.

 

Recitalul trupei va mai conține și hituri precum ”Caruso” (Lucio Dalla), ”Copacul” (Aurelian Andreescu) şi ”Nunta” (Phoenix). 

 

Show-ul este transmis live la TVR 1, TVR HD, TVRi, TVR Moldova şi pe TVR+, duminică, 11 februarie, de la ora 21.00.

 

Katia Cărbune și trei dintre membrii trupei Ad Libidum au fost invitați zilele trecute în matinalul de la TVR Cluj, unde s-au jucat puțin și au cântat piesa ”Perfect”, a lui Ed Sheeran, dar au păstrat pentru semifinala de duminică marea surpriză, interpretarea piesei ”My heart is breathing you”. ”Va fi un moment special și emoționant pe care îl păstrăm pentru semifinală”, au spus artiștii.



Comentarii Facebook