Duminica 22 Decembrie

Seplecan se iubește cu o sportivă sexy, de la U Jolidon - FOTO

 

Mihai Seplecan, cel mai activ consilier județean, ar fi implicat într-o relație sentimentală cu o frumoasă sportivă, legitimată la U Jolidon.

 

Blonda care îi monopolizează timpul liber tânărului liberal, care anul acesta este favorit pentru câştigarea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, este sportivă la U Jolidon, şi a jucat la HC Activ Plopeni.

 

Handbalista este într-o formă de invidiat, lucru demonstrat de fotografiile postate pe Facebook, şi pare exact genul de femeie activă de care are nevoie politicianul mereu plin de energie. De altfel, colegele sale o consideră o jucătoare exemplară, foarte dedicată sportului. Tânăra a absolvit jurnalismul şi se poate dovedi a fi o pasă bună pentru vizibilitatea liberalului.

 

Cei doi au fost împreună de Revelion, și sunt de nedespărţit, scrie Gazeta de Cluj și chiar plănuiesc să se mute împreună.

 

Gabriela este discretă și a negat pe pagina sa de Facebook informaţiile apărute în presă. ”Deci eşti şi îndrăgostită, şi cuplată, şi ai fost şi de rev la Băişoara!”, îi scrie o amică. O alta întreabă „Hahaha!!!…tare Gabitza!…Copii când faceţi?…Aflăm tot din presă, nu?”.

 

”Nu este adevărat, suntem prieteni buni, doar atât. Am ieşit împreună, avem un grup de prieteni cu care ieşim mereu. Nu am fost doar eu cu el, am fost mai multe persoane la Băişoara. Eu am fost în cu totul altă parte, nu ştiu de unde s-a ajuns la concluzia că ne-am făcut Revelionul împreună. S-a ajuns prea departe cu chestia asta”, a spus frumoasa handbalistă, conform sursei citate.

 

 

 

Comentarii Facebook