Surpriză la X Factor: Un actor ce a rupt inimile fetelor în „Liceenii” și nu a mai cântat de 35 de ani: „Am vândut tot ce aveam ca să fac muzică” VIDEO


Surpriză uriașă la X Factor: Actorul Dan Cocis revine pe scenă după 35 de ani. A vândut tot ce avea și investește banii în muzică

Un moment emoționant a avut loc pe scena X Factor, când un nume familiar din lumea filmului și a muzicii a surprins publicul cu o prestație deosebită. Este vorba despre Dan Cocis, cunoscut pentru rolul său din celebrul film Liceenii. După o pauză de 35 de ani din muzică, Cocis a ridicat sala în picioare cu o interpretare ce a arătat că pasiunea sa pentru artă nu a dispărut niciodată.

„Chiar nu mă așteptam să fiu aici. Am început artistic de foarte tânăr, dar m-am îndepărtat de muzică timp de 35 de ani din diverse motive. Totuși, pasiunea nu m-a părăsit niciodată!” a mărturisit Dan Cocis, vizibil emoționat de reîntoarcerea sa pe scenă.


Screenshot 2025-02-23 224011.png

Un alt detaliu impresionant al acestui moment a fost relatat de artistul care a făcut un salt în trecut: „Ne cunoaștem de aproximativ 40 de ani. Dan a fost membru în prima mea trupă din liceu și a jucat rolul colegului meu de cameră în Liceenii”, a povestit artistul, legându-și amintirile cu Dan de începuturile lor în muzică și film.

Juratul Marius Moga a subliniat curajul deosebit al lui Dan Cocis de a reveni pe scenă după atât de mult timp. „La 15 ani, ai jumătate curaj și jumătate inconștiență. Pe măsură ce trece timpul, e nevoie de și mai mult curaj pentru a reveni în lumina reflectoarelor”, a declarat Moga, admirând determinarea acestuia.

Pentru fanii Liceenilor și nu numai, acest moment a fost o adevărată surpriză, iar reacțiile nu au întârziat să apară: „Nu are cum să nu îți placă!”, au spus unii dintre cei care au asistat la spectacol.

Dan Cocis a demonstrat că, indiferent de timpul care a trecut, dragostea pentru muzică și scenă poate renaște oricând. A plecat acasa cu trei de ”da” și un „NU”, de la Puya.


Comentarii Facebook