Duminica 22 Decembrie

Susține creativitatea comunității prin Fondul Jazz in the Park și bilete neobligatorii

 

Fondul Jazz in the Park va finanța și în acest an o serie de proiecte artistice cu ajutorul celor care vor cumpăra bilete neobligatorii la festivalul Jazz in the Park. 

 

Obiectivul Fondului Jazz in the Park 2018 este  să strângă 30.000 de euro, bani obținuți din bilete neobligatorii la festival. Numărul de proiecte care va fi finanțat depinde de nivelul de implicare al comunității și de sumele strânse, dar indiferent de câți bani se vor strânge organizatorii își asumă să susțină cel puțin trei proiecte.

 

Iubesc toate aspectele acestui festival, dar fondul este poate cel mai special dintre toate. Faptul ca publicul alege să se alăture demersului nostru de a susține arta ne dă un rost în plus ca festival și ne face pe toți sa fim o comunitate mai unită. Sper din suflet să finanțăm cât mai multe proiecte”, afirmă Alin Vaida, directorul festivalului Jazz in the Park.

 

MATERIAL OFERIT DE BANCA TRANSILVANIA

 

În total au fost depuse 43 de proiecte artistice, din care juriul fondului a selectat cele mai bune inițiative. Primele trei proiecte vor primi în mod cert finanțare, iar urmăroarele trei depind de cât de mulți bani se vor strânge în cadrul campaniei.

 

Toți susținătorii Fondului primesc brățara oficială Jazz in the Park, iar de anul acesta brățările vor fi disponibile în trei variante de culori, fiecare dintre ele reprezintă o contribuție distinctă: 10 lei – susținător, 30 lei – jazz fan și 100 de lei – super jazz fan.

 

Ce proiecte vor fi finanțate prin Fondul Jazz in the Park 2018

 

Proiectele selectate vin din mai multe domenii artistice - grafică, arhitectură, fotografie, muzică - și propun abordări experimentale ale artei.

 

Primele trei proiecte care s-au remarcat și vor primi în mod cert finanțare sunt:

 

Fata Știmei Apelor este un roman grafic care explorează conflictul dintre progresul tehnologic și natură. Banda desenată artistică este plină de aventură, dinamism și elemente fantastice, iar aici apar personaje și motive din basmele est-europene.

 

deCluj este o colecție inedită de planșe machetabile: proiectul ne invită să descoperim arhitectura Clujului prin joacă, construind clădiri din hârtie ușor de asamblat, indiferent de vârstă sau îndemânare. Un "altfel” de ghid urban, care contribui​e​ la conturarea și completarea unei imagini contemporane asupra patrimoniului multicultural al Clujului.

 

An Almost Political Diary e o carte de artist a Luciei Mărneanu, un colaj la granița dintre political cartoon și jurnal grafic, inspirat din notațiile răsfirate pe marginea agendelor personale. Lucia cartografiază surplusul informațional cu care ne confruntăm într-o țesătură de observații fugitive, tatonând repetitiv posibile concluzii în jurul unor teme ca: absurdul; locarea și dislocarea; sensul și lipsa sensului; haosul informațional și sfârșitul istoriei.

 

Cu mare încredere în publicul festivalului, organizatorii Jazz in the Park speră să strângă 30.000 de euro și să transforme în realitate și următoarele trei proiecte care au convins juriul. 

 

"Générique" Interactiv  constă în producția unui concert influențat de jazz și muzică electronică într-un spațiu care funcționează nu doar ca scenă, ci ca un spațiu de instalație sonoră interactivă.

 

Illustrated Facts About Transylvania este o carte de ilustraţii despre Transilvania, un ghid al turistului modern. O carte suvenir, ilustrată pe baza curiozităților despre Transilvania, o combinație între moștenirea istorică și culturală cu stilul de viață autentic, presărat cu mituri, superstiții și umor.

 

Fotopia Collective reprezintă o serie de evenimente dedicate fotografiei documentare, ce reunesc la Cluj cei mai importanți fotografi documentarişti din România și din străinătate, printr-o serie de expoziții, proiecții, dezbateri, ateliere și evenimente speciale.

 

Juriul a fost format din Rarița Zbranca - facilitator cultural, reprezentant Centrul Cultural Clujean și co-fondatoarea organizației culturale AltArt, Daniela Maier - arhitect, Claudia Oprescu - expert Relații Comunitare BCR, Cristina Beligăr - jurnalist, Paul Bucovesan - art director, Meda Corovei - director financiar Jazz in the Park.

 

Toate persoanele care vor să susțină Fondul Jazz in the Park și proiectele selectate pot cumpăra unul sau mai multe bilete neobligatorii, disponibile în rețelele Eventim și Bilete.ro: https://www.jazzinthepark.ro/bilete-si-acces/.

 

Pentru prima dată, Fondul are un partener dedicat, BCR, care susține campania. 

 

Fondul Jazz in the Park sprijină arta și artiștii din anul 2014, iar până acum din banii strânși de la comunitate s-au acordat burse pentru tineri artiști talentați și s-au finanțat proiecte comunitare și de artă experimentală.

 

Jazz in the Park va avea loc în perioada 21 iunie - 1 iulie

 

Anul acesta, Jazz in the Park va avea loc la Cluj timp de 11 zile, în perioada 21 iunie - 1 iulie. Richard Bona Group, Juan de Marcos Afro-Cuban All Stars, The Herbaliser, Bill Laurance, Forq, Nik Bärtsch's Ronin, Alfa Mist, Soweto Kinch, Superpoze, Fanfare Ciocârlia, Moonlight Breakfast, JazzyBIT sunt câteva dintre trupele confirmate.

 

Concertele din cadrul festivalului vor avea loc în Parcul Central, pe Malul Someșului, la Opera Maghiară, în curtea Muzeului de Artă și în alte spații publice din oraș. Intrarea la evenimentele din spațiul public este liberă, pe bază de bilet neobligatoriu, iar pentru concertele din săli sunt puse în vânzare bilete și abonamente.

Comentarii Facebook