Târg de cadouri ”Make a Wish Bazar”, la Iulius Mall Cluj. Este un moment excelent pentru cadouri

 

Toți clujenii care vor să le ofere persoanelor dragi cadouri speciale sunt așteptați la Bazarul de Crăciun ”Make a Wish”, de la Iulius Mall, miercuri, 9 decembrie. 

 

Între orele 16.30 – 19.30, la parterul Iulius Mall, clienții vor fi întâmpinați cu cea de-a șasea ediție a ”Make a Wish Bazar”. Evenimentul este organizat de Transylvania College I The Cambridge International School in Cluj, cu scopul de a-i responsabiliza pe elevi și de a-i ajuta pe cei în dificultate. Pentru cei care au fost cuminţi, Moşul va avea prilejul de a alege darul perfect, din sute de obiecte prezentate la târgul inedit. Expozanți sunt peste 100 de elevi, de la clasa I până la liceu, care vor pune în vânzare jucării, cărți sau articole realizate chiar de ei.

 

Bazarul din Iulius Mall are și un scop caritabil, jumătate din încasările obţinute fiind donate către Fundația Make a Wish, proiectul ales de către elevii Transylvania College ca beneficiar al strângerii de fonduri. Prin această inițiativă, elevi şi profesori ai Transylvania College, împreună cu Fundația Make a Wish, contribuie la îndeplinirea unor dorințe ale copiilor care suferă de boli grave sau incurabile. Tinerii participanţi la târg vor învăţa o lecţie despre responsabilitatea socială, iar clienţii lor vor face o faptă bună, cumpărând cadouri aparte.

Comentarii Facebook