Teatru de păpuși în aer liber la Cluj. Program WonderPuck 2018: Piața Unirii, Piața Muzeului și Bonțida
Clujul va găzdui cea de-a doua ediție a Festivalului Stradal WonderPuck, eveniment care va aduce spectacole pline de magie și culoare, povești minunate și momente unice susținute de artiști extraordinari.
Dacă manifestările din Piața Unirii și de la Bonțida le sunt destinate copiilor, cele din Piața Muzeului au fost concepute special pentru adolescenți și tineri.
WonderPuck 2018 va începe vineri, 14 septembrie, de la ora 12.30, cu Parada Păpușilor care va defila pe Bulevardul Eroilor. Urmează pe scena mare din Piața Unirii un concert de alămuri, după care, de la 13.30, va avea loc ceremonia deschiderii oficiale a festivalului. De la ora 14, pe aceeași scenă va avea loc spectacolul Țara lui Împreună, susținut de Teatrul de Păpuși „Puck”, Cluj-Napoca (în limba română). De la ora 15.00, la scena mică din Piața Unirii va fi prezentat spectacolul Vechea tradiție a lui Pulcinella – Pulcinella di mare, din Italia. Este un spectacol dedicat întregii familii, susținut în limba italiană. Zig Zag Circo (Argentina) va prezenta apoi la scena mare din aceeași piață spectacolul nonverbal Exact la timp!, urmat de la ora 18.00, de Taurul negru și alte povestiri – Asociația Teatrală „Shoshin” din Cluj-Napoca (în limba maghiară). De la ora 19.00, la scena mare este programat un concert al celor de la Voltaj Academy.
Urmează, la ora 20.00, tombola. Se pot înscrie completând formularul portocaliu (introdus în urnă până la 19.30) cei care au împlinit 14 ani. Premiul I constă în bilete pentru întreaga familie pe ruta Cluj-Istanbul și retur, oferite de Turkish Airlines. Premiul II este un ghiozdan complet echipat și un abonament pentru toată stagiunea la Teatrul „Puck”. De asemenea, cel care câștigă Premiul III va primi un hamac oferit de Sport Addict și un abonament la Teatrul „Puck”.
De la ora 20.30, pe scena mică va avea loc spectacolul Monstrul apelor – Teatrul de Umbre „Cengiz Ozek”, Turcia (în limba turcă).
Ziua de sâmbătă, 15 septembrie, va începe la ora 11.00, cu spectacolul Hansel și Gretel – Trupa „Arcadia”, Teatrul „Regina Maria” Oradea (în limba română). De la ora 12.30, la scena mică spectacolul nonverbal Cabaret pe sfori – Compania de Teatru SoulMade, Bulgaria. La scena mare din Piața Unirii, de la ora 15.30 este programat Circul de Alamă, spectacol nonverbal susținut de Csaba Méhes și trupa Brass in the Five, Ungaria. La scena mică este programat de la 15.30 spectacolul nonverbal Exact la timp! – Zig Zag Circo, Argentina/Belgia. De la ora 17.00, va fi prezentat la scena mare spectacolul Pantalone în lună – Teatrul „Ion Creangă”, București (în limba română). Urmează de la ora 19.00, tot în Piața Unirii, Carnavalul copiilor și apoi tombola. De această dată, participă copiii care au completat câte un talon roz și l-au introdus în urna amplasată în Piața Unirii până la ora 19.00. Se oferă ca Premiu III un ghiozdan complet echipat, oferit de Autoveneția, plus un abonament la Teatrul „Puck”, valabil pe toată durata stagiunii. Premiul II constă într-o tabletă oferită de Copyland și un abonament. Câștigătorul Premiului I va primi un sejur de 7 nopți, oferit de Eximtur pe litoralul Mării Negre, în Bulgaria. Potrivit regulamentului, la ambele tombole, copiii câștigători trebuie să fie costumați de carnaval.
De la ora 21, în Piața Unirii este programat un moment spectaculos: Trol - spectacol cu foc susținut de Paladinii de Terra Medies.
Programul de duminică, 16 septembrie începe de la ora 10.00, la scena mare din Piața Unirii, cu spectacolul Ursulețul și anotimpurile – Teatrul de Păpuși „Prichindel”, Alba Iulia. Tot aici, de la ora 12.00 va fi prezentat spectacolul Prietenii Motanului Încălțat, susținut de Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” din Craiova. Ambele reprezentații vor avea loc în limba română. De la ora 14, la scena mică urmează Păcălici la circ, spectacol în limba maghiară al Teatrului de Păpuși „Spiriduș” din Satu Mare. Pe scena mare va fi prezentat de la 15.30 spectacolul Regele gol – Teatrul „Arlechino”, Brașov (în limba română). De la ora 16.30 va avea loc pe aceeași scenă ceremonia de închidere oficială.
Ateliere pentru cei mici în Piața Unirii
De asemenea, în Piața Unirii vor avea loc pe tot parcursul festivalului ateliere adresate copiilor, fie de creație, fie de mânuire sau de gătit, iar meșterii populari vor susține ateliere de țesut și de împletit. Li se vor adăuga ateliere susținute de cei de la Teatrul Colibri, Compania Managis Bio sau Asociația Sosonuti. Ca urmare, toți micii artiști sunt așteptați la WonderPuck 2018 să creeze lucruri frumoase și să își facă noi prieteni!
Spectacole pentru adolescenți în Piața Muzeului
Primul spectacol din Piața Muzeului din cadrul WonderPuck 2018 va fi susținut de Trupa Șapte de la Palatul Copiilor, vineri, 14, septembrie, de la ora 18.30 și se numește Almost, Maine. Urmează de la ora 19.30 un moment Commedia dell’Arte, susținut de Rondul de noapte din Cluj-Napoca. De la ora 20.00 este programat spectacolul de improvizație ImproVshow, al Trupei Silver din Cluj-Napoca. Seara se încheie la ora 21.30 cu un concert Pink Tatoo și Trupa lu Bunu din Cluj-Napoca. Sâmbătă, de la ora 14.00, programul de la scena din Piața Muzeului începe cu un concert Hy Dak Musiq – Asociația „Povestea unei seri”, Cluj-Napoca. De la ora 17.30 va avea loc Femeia albă, un spectacol nonverbal susținut de artista Magali Chouinard din Canada. La final, de la ora 19.00, va avea loc spectacolul În Viitorul Apropiat, susținut de Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca.
WonderPuck la Castel duce teatrul în fața copiilor din Bonțida
Programul festivalului începe în curtea castelului de la Bonțida duminică, 16 septembrie, de la ora 11.00, cu spectacolul Dănilă Prepeleac, susținut de artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca (în limba română). De la ora 12.30 este programat Taurul negru și alte povestiri, moment susținut de Asociația Teatrală „Shoshin” din Cluj-Napoca (în limba maghiară). Urmează la ora 13.30 spectacolul nonverbal Circul de Alamă, susținut de Csaba Méhes și trupa Brass in the Five din Ungaria. Ultimul moment va consta într-o reprezentație a spectacolului Povești clujene, susținut de la ora 16.30 de artiștii Teatrului „Puck”.
Participarea la toate evenimentele din cadrul WonderPuck 2018 este gratuită!
0 Comentarii