Duminica 22 Decembrie

The Dungeon Cluj - jocul groazei, lansează o nouă provocare pentru clujeni și turiști

 

La 12 luni de la implementarea primului joc de tip room escape din Cluj-Napoca, The Dungeon vine cu un nou concept ce pune la testare spontaneitatea și inventivitatea publicului. 

 

Începând cu această săptămână creatorii jocului anunță că piața clujeană se va bucura de prezența a două jocuri de tip room-escape ce aparțin The Dungeon: The Experiment și The Secret, două proiecte ce promit experiențe inedite tuturor celor care calcă pragul celor două locații.

 

The Dungeon este un proiect format în inima Transilvaniei, la Cluj-Napoca, aparținând unor tineri motivați să propună publicului un nou mod inteligent și creativ de relaxare. Istoria acestui joc a început în 2013, reușind să se afirme drept un brand original creat de la idee la implementare din dorința de a oferi ceva nou. 

 

”Inițiativa a venit din dorința de a oferi publicului clujean și nu numai, o altfel de experiență, ceva ce nu au mai încercat niciodată. Am întâmpinat la început multe dificultăți – de la a găsi o locație potrivită până la a face conceptul propriu-zis. Prin faptul că am adus la Cluj primul joc real de room-escape, considerăm că am adus și un plus de valoare orașului, oferind o modalitate inedită de petrecere a timpului liber”, a spus Vancea Ancuța, coordonator proiect The Dungeon.

 

De la debutul The Dungeon, proiectul a evoluat, astfel că în prezent cei interesați au putut testa primele două jocuri aflate în incinta laboratorului Savantului Nebun, pe strada Petru Maior, nr.13. Actualmente, în laborator se desfășoară ”The Experiment”, un joc în cadrul căruia prizonierii trebuie să supraviețuiască timp de 60 de minute experimentelor Savantului, în timp ce își croiesc drum spre evadare.

 

Odată cu aniversarea a 12 luni de activitate, strada Horea nr 75 a devenit casă pentru al doilea joc de room-escape sub semnătura The Dungeon, joc numit ”The Secret”. Povestea acestuia se desfășoară într-un sat românesc transilvănean, care ascunde un mare mister. ”Groparul cimitirului ascunde în propria sa ogradă cel mai mare dușman al sătenilor: un conte care ani la rând a distrus tot ceea ce sătenii prețuiau. În urma unor revolte care îi amenințau viața, contele a fugit din castel și s-a ascuns în mijlocul comunității sătenilor. Vor reusi sătenii să-l descopere? Sau vor muri încercând?” (www.thedungeon.ro) 

 

Jocurile de room-escape au reușit să câștige din ce în ce mai mult teren în utlima perioadă și s-au afirmat drept o alternativă originală, inteligentă și în același timp creativă de petrecere a timpului liber. Echipe formate din 2 până la 5 persoane pot testa un astfel de joc și pot rezolva mistere și puzzle-uri antrenante, folosindu-se de munca în echipă, dar și de spontaneitate. Pereții camerelor întunecoase ascund povești captivante și îi provoacă pe toți cei care trec pragul unui astfel de joc să încerce să evadeze cât mai repede din mrejele unei aventuri pline de obstacole. Astfel de experiențe promite și The Dungeon care vine de azi cu două povești de room-escape menite să surprindă publicul și să îl antreneze într-o experiență unică.

 

Toți cei interesați să testeze unul din cele două jocuri sunt așteptați pe site-ul www.thedungeon.ro unde pot afla detalii despre cum pot să ia parte la experiența inedită oferită de The Dungeon.

Comentarii Facebook