Duminica 22 Decembrie

TIFF 2015 începe vineri, în Piața Unirii. Ce film rulează în deschidere

 

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) începe vineri, 29 mai, în Piața Unirii, cu ceremonia oficială, urmată de un film difuzat în premieră națională. 

 

Ediția cu numărul 14 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania va lua startul oficial de la 20.45, în Piața Unirii, cu gala de deschidere, urmată de premiera națională a filmului Povești trăsnite / Relatos salvajes / Wild Tales (r. Damián Szifron), nominalizat anul acesta la Oscar. Filmul este produs de Pedro Almodóvar și va fi distribuit în cinematografe de Transilvania Film, din 12 iunie. La gala prezentată de Tudor Giurgiu, președintele festivalului, vor lua parte oficialități locale și personalități din lumea filmului. 

 

Până pe 7 iunie, spectatorii TIFF pot alege între cele mai bune filme recente, concerte cu trupele momentului, expoziții, masterclass-uri, dezbateri și petreceri. 223 de producții din peste 60 de țări vor rula pe ecrane și circa 850 de invitați români și străini sunt așteptați la Cluj.

 

La gala de deschidere vor fi prezentate noile proiecte ale festivalului: TIFF Campus - demarat cu ocazia Cluj - Capitala Europeană a Tineretului 2015, Cine-piscina - un mod inedit de a vedea filme, Depozitul de filme - care a fost reactivat anul trecut în urma campaniei Salvați Marele Ecran!, iar anul acesta intră în programul obișnuit TIFF cu filme și concerte cu intrarea liberă, dar și ca spațiu de joacă, târg și grădină de vară. Tot la gală, trupa de teatru stradal Compagnie des Quidams va prezenta un fragment din noul lor spectacol muzical și vizual unic: „FierS à Cheval”.

 

TIFF Campus: În primul weekend de festival, TIFF se mută în mijlocul studenților, în Complexul Studențesc Hașdeu, cu filme în aer liber, concerte și petreceri, cu intrare liberă. Pe 29 mai, programul începe după ora 18.00 cu The Toasters, formație legendară de ska din America, apoi berlinezii explozivi de la RotFront. Pe 30 mai, va fi o seară electro-românească cu disco-ul întunecat al celor de la GOLAN și cu breakbeat-urile ROA. În ultima zi se va auzi hip-hop alternativ de la Fantome, AFO (Aforic), CTC. Filmele proiectate aici, de la 21.45, îi vor încânta pe studenți: vineri - Dyke Hard, o parodie SF punk muzicală delicioasă; sâmbătă - comedia neagră despre răzbunare Wild Tales; iar duminică, Dessau Dancers, despre istoria breakdance-ului în Germania de Est.

 

Weekend la Castel: TIFF se mută la Castelul Banffy de la Bonțida pe 30 și 31 mai. Programul cuprinde ateliere, jocuri și spectacole pentru copii, în fiecare zi, de la ora 12.00 până la 19.00. Trupa Compagnie des Quidams va prezenta aici varianta integrală a spectacolului lor „FierS à Cheval” - sâmbătă, de la 20:30. Savurosul show va fi urmat de premiera în România a unuia dintre cele mai așteptate documentare ale anului: Kurt Cobain: Montage of Heck, în regia lui Brett Morgan, primul film despre celebrul lider al trupei Nirvana realizat cu cooperarea familiei sale. Francezii de la Zenzile vor acompania live capodopera Berlin: simfonia unui mare oraș (1927), duminică, de la 21.45.  

 

A șaptea ediție EducaTIFF aduce la Cluj șase filme premiate la festivaluri internaționale și special alese pentru copii și tineri. Importanţa educației cinematografice și necesitatea introducerii ei în școlile din România vor fi pe agenda conferințelor organizate pentru și împreună cu profesorii clujeni. Prima proiecție dn festival este Slăbănoaga de soră-mea / My Skinny Sister (r. Sanna Lenken), o poveste despre gelozie, dragoste şi trădare adolescentină, spusă cu umor şi multă căldură – vineri, la 10.00, la Cinema Victoria. Tot vineri încep proiecțiile și în locațiile de tradiție ale festivalului: Cinema Florin Piersic, Cinema Arta, Cinema Victoria, Cercul Militar, Cinema Mărăști, Mănăștur Open Air și Institutul Francez.

 

La Mănăștur Open Air, programul se va deschide vineri seară cu o poveste despre fotbal și maturizare, El Cinco (r. Adrian Biniez), de la 22.00, iar la Cinema Mărăști, cu Istoria fricii/ Historia del miedo (r. Benjamin Naishtat), de la 18.00. 

 

Din acest an, TIFF poate fi descoperit și cu ajutorul aplicației Zoniz, dezvoltată în Cluj. Aplicația conține anunțuri și trimite notificări legate de evenimentele următoare din imediata apropiere a utilizatorului, dar poate fi folosită și pentru a transmite itinerariul sau filmele preferate către prieteni, recomandări zilnice, și promite publicului concursuri și oferte speciale.

Comentarii Facebook