Duminica 22 Decembrie

Top 13 mituri confundate cu realitatea



Există o serie de mituri atât de populare încât sunt percepute ca fiind adevărate, la multe distre ele nu te-ai fi așteptat niciodată să fie false, dar realitatea e cu totul alta.

Iată care sunt cele mai populare mituri confundate cu realitatea:

1. Diamantele sunt rare

Diamantele sunt strălucitoare şi da, ele reprezintă un simbol al iubirii eterne, cu siguranţă. Cu toate acestea, ele nu pot fi considerate rare.

De fapt, diamantele se găsesc în cantitate atât de mare încât singura soluţie pentru ca furnizorii să menţină preţurile ridicate este să reţină mare parte dintre ele şi să comercializeze foarte puţine. Dacă toate diamantele extrase până acum ar fi puse la vânzare, preţul ar scădea atât de mult încât mai toată lumea şi-ar permite să-şi cumpere.


2. Apa îmbuteliată este mai sigură decât cea de la robinet

Mulţi oameni consideră că apa îmbuteliată este mai sănătoasă decât cea de la chiuvetă, dar este bine de ştiu că lucrurile nu stau chiar aşa.

Consideraţi că apa îmbuteliată are un alt gust? Atunci ar trebui să ştiţi că acesta este dat de câteva minerale în plus sau în minus faţă de apa potabilă. Preferaţi apa fără fluor? În acest caz, s-ar putea ca dinţii copiilor dumneavoastră să aibă de suferit. Fluorul este o substanţă care se găseşte natural în apă şi care are un rol destul de important în dezvoltarea dinţilor şi prevenirea cariilor.

În ceea ce priveşte siguranţa, lucrurile sunt mai serioase. Sursele municipale de apă sunt extrem de reglementate, ceea ce înseamnă că de sute de ori pe lună apa este testată. Pe de altă parte, apa îmbuteliată este testată aproximativ odată la patru luni. Mai mult, aceste evaluări şi standarde de siguranţă sunt reglementate chiar de către producător.


3. Muntele Everest este cel mai înalt din lume

De fapt, nu este. Un munte este mare în comparaţie cu cât se înalţă deasupra nivelului mării. Dar din punct de vedere tehnic, mărimea sa se măsoară de la bază până la vârf. În acest context, Mauna Kea, din Hawaii, este cel care deţine recordul.

Deasupra nivelului mării, Mauna Kea are 4.206 metri, dar dacă l-am lua în considerare pe tot, adică şi porţiunea de sub apă am constata că el are o înălţime de 10.200 de metri. Prin comparaţie, Everestul are 8.848m deasupra nivelului mării şi atât.

Iar ruşinea nu se sfârşeşte aici. Kilimanjaro are o înălţime de 5.895m, fiind cu mult mai mic decât Everestul. Dar, pe de altă parte, Everestul este susţinut de restul „prietenilor” săi, Munţii Himalaya care cresc permanent cu aproximativ 6mm pe an şi care împing vârful Everestului spre cer.


4. Pierdem cea mai mare parte din căldura corporală pe la cap

Se spune că pierdem cea mai mare parte a căldurii prin zona capului din cauza mulţimii de vase de sânge sau din cauză că nu există destul de multă grăsime între scalp şi craniu, ori poate pentru că sângele nu circulă destul de mult şi de repede astfel încât să ţină de cald creierului.

Dar, tristul adevăr este că pierdem la fel de multă căldură pe fiecare centimetru pătrat din corp. Aşadar, dacă într-o zi geroasă de iarnă vi de pare că vă este extrem de frig la cap, înseamă că restul corpului este acoperit în multe straturi de haine călduroase în timp ce pe cap nu aveţi nimic, sau poate că purtaţi o căciulă prea subţire.


5. Păsările îşi vor abandona puii dacă sunt atinşi de oameni

De obicei, puii de pasăre nu îşi părăsesc cuibul dacă nu sunt pregătiţi. Dar la fel ca un adolescent la prima lui lecţie de condus nu ştie prea bine care este pedala de frânare şi care de accelerare. Puii pot fi dezorientaţi, motiv pentru care unii dintre ei nu ajung la loc în cuib şi aterizează pe pământ.

Undeva, în popor s-a hotărât că puii de pasăre nu ar trebui să fie atinşi de oameni pentru că pasărea mamă va simţi mirosul omului şi îşi va abandona odrasla.

În realitate, cu excepţia câtorva specii, păsările nu au un simţ olfactiv foarte bun. Prin urmare, şansele ca ghemotocul de pene să sufere pentru că l-a atins un om, pentru a-l feri din calea prădătorilor, sunt destul de mici. În plus, trebuie să vă gândiţi că părinţii lui au depus prea mult efort pentru a-l creşte aşa că nu l-ar abandona doar pentru că miroase diferit.


6. Diferite părţi ale limbii simt gusturi distincte

Multă lume crede că detectăm gustul dulciurilor cu vârful limbii, în timp ce mâncarea sărată o recunoaştem cu ajutorul părţilor laterale de pe limbă. De fapt, cercetările au arătat că această teorie este cât se poate de greşită pentru că oamenii pot simţi gusturi diferite pe toată suprafaţa limbii.


7. Înainte de Cristofor Columb, oamenii credeau că Pământul este plat

Echipajul lui Cristofor Columb avea destul de multe probleme pe cap, de la cele legate de navigaţie, până la zvonurile legate de existenţa unor monştrii subacvatici. Cu toate acestea, echipajul nu şi-a pus niciodată problema că odată ajunşi la marginea lumii ar putea cădea de pe Pământ.

Încă din Grecia Antică oamenii ştiau că trăiesc pe un mare glob şi asta pentru că aveau destul de multe dovezi, precum modul în care navigau navele pe mare.


Citește mai multe pe Descoperă.ro

Comentarii Facebook