Duminica 22 Decembrie

Un clujean a produs la Hollywood un film despre Dracula. Pelicula va rula și la Cluj - VIDEO TRAILER

 

Filmul ”The Impaler - In căutarea lui Dracula”, cu actriţa româncă Diana Busuioc în distribuţie, a reușit să câștige marele premiu pentru regie la ”Sunscreen Film Festival”. Filmul este produs de omul de afaceri român, originar din Cluj, Daniel Anghelcev, după un scenariu scris de Diana Busuioc.

 

Filmul prezintă prăpastia dintre două lumi și culturi, anume superficialitatea unor tineri americani, pentru care istoria României se reduce la Dracula și vampiri și prezența spectrală a Veronicăi (Diana Busuioc), care încearcă să păstreze neîntinată memoria Domnitorului Vlad Țepeș, în ciuda ironiilor și a batjocurei tinerilor.

 

Foarte rapid, grupul celor șapte va afla că această călătorie a fost plănuită demult și are un scop foarte bine ascuns iar Veronica este mai mult decât castelana singuratică și loială a lui Vlad Țepeș.

 

Filmul va putea fi vizionat în București la Cinema City Cotroceni și în Cluj-Napoca la Cinema City Polus.

 

”The Impaler” va avea premiera oficială în 24 Octombrie, la festivalul Bram Stoker din Anglia, reprezentînd filmul oficial “Dracula” al anului și în 31 Octombrie, in Statele Unite. De asemenea va rula la festivalul Dracula Film Festival Bran.

 

Pe coloana sonoră a filmului apare și una din piesele formației clujene Altar.

 


Comentarii Facebook