Un jurnalist mătură pe jos cu Marcel Ciolacu: „Vom pune mână de la mână să-i luăm pamperși”


Cunoscutul jurnalist Florin Negruțiu dă de pământ cu Marcel Ciolacu, premierul României! El susține că Ciolacu întinerește pe TikTok săptămână de săptămână, fiind tot mai activ pe rețeaua de socializare. 

„Copilul interior Marcel. În „The curious case of Benjamin Button”, un bărbat se naște bătrân și întinerește pe durata vieții, până când ajunge bebeluș. În „The curious case of Marcel Ciolacu” e la fel: personajul se naște șulfă bătrână și apoi întinerește pe TikTok săptămână de săptămână.Alaltăieri era la a doua tinerețe, își făcea singur cafeaua, ne arăta cum schimbă cămăși și pantaloni și-și făcea tatuaje ca un fante adevărat”, a scris Florin Negruțiu. 

Totodată, jurnalistul a mai precizat că Ciolacu a început să se joace jocuri pe TikTok, iar de curând o să ajungă, din nou, la școală. 

„Ieri era la prima tinerețe și juca adevăr sau provocare cu Alfred Simonis. Azi e adolescent și se implică activ în jocul Buzz House al lui Selly. Mâine îl vom duce la școală să învețe bastonașe. Iar poimâine va deveni copil de țâță și vom pune mână de la mână să-i luăm Milupa și pamperși”, a mai precizat Negruțiu. 

În încheiere, jurnalistul consideră că premierul României și-a găsit menirea și ar trebui să renunțe la Palatul Victoria pentru Palatul copiilor. 

„În sfârșit, Marcel Ciolacu și-a găsit menirea. E fericit pe TikTok. Jocuri, provocări, flori, fete și băieți, melodii sau cântăreți. Nu știu de ce mai stă la Palatul Victoria, când locul lui e la Palatul copiilor”, a conchis Florin Negruțiu. 


Comentarii Facebook