Vineri 22 Noiembrie

Un moldovean mutat la Cluj le mulțumește clujenilor: „E altceva la Cluj, am luat o amendă așezat pe o bancă, mă simt mai educat”


Un băcăuan mutat în Florești a decis să le mulțumească clujenilor pentru experiențele extraordinare de care a avut parte de când s-a mutat în județul din „inima Ardealului”. Bărbatul a relatat o situație inedită, când a fost amendat de Poliția Locală Florești pentru consumul unei beri pe domeniul public.

Situația l-a „educat” spune bărbatul, care chiar cere scuze Poliției Florești „pentru comportamentul de la coada vacii”, făcând haz de necaz de tot incidentul. 

„Vă mulțumesc că m-ați adoptat!

Stimați cetățeni, este o mare onoare pentru mine să trăiesc aici, după dealul Feleacului, în inima Ardealului, în cea mai mare așezare rurală din a noastră dulce patrie. 

Vă mulțumesc că îmi arătați ce înseamnă civilizația și ce înseamnă cu adevărat acest “e altceva la Cluj”. Vorbesc cu drag despre experiențele mele de aici oricui și despre asta este și acest text, iar ca scop secundar ar fi ca nimeni să nu mai aibă parte de experiențe similare aici sau oriunde altundeva pe mirificele plaiuri românești. 

A fost o zi frumoasă în Florești: am fost la muncă, am întâlnit oameni de toate felurile acolo, am râs, am trăit și m-am bucurat că la finalul zilei am făcut și 59 de lei ciubuc. Ce am făcut cu cei 59 lei ciubuc? Nu mergi la restaurant cu banii ăștia în zilele noastre, așa că mi-am luat iubita parteneră de viață de mână, am intrat la Penny și am luat două beri (9 lei), apoi am fost și am luat o pizza la pachet (32 lei + 3 lei am lăsat și eu ciubuc), apoi ne-am așezat frumos pe o bancă cu un superb apus în spatele nostru și am râs, am mai mușcat din felia de pizza, am mai luat o gură de bere, ne-am simțit tineri și frumoși, îndrăgostiți și plini de viață. 

O extraordinară experiență, atât prin simplitatea ei, cât și prin cele câteva zâmbete pline ce le-am primit din partea dumneavoastră, pentru care vă mulțumim amândoi și care au contat pentru noi mai mult decât poate că vă puteți imagina. 

Mă simt tânăr, cu viitorul în față, iubit, bucuros că trăiesc într-un mediu în plină dezvoltare și mai ales mă simt mai educat decât azi dimineață căci prin prisma amenzii pe care am luat-o astăzi pentru consum de băuturi alcoolice pe domeniu public am aflat și eu că acest lucru nu este permis. Mulțumesc așadar pe această cale și Poliției Locale Florești față de care îmi și cer scuze pentru eventualul comportament de la coada vacii. 

Doamne Ajută la toată lumea și nu beți pe stradă!”, a transmis Cristian pe un grup destinat locuitorilor din Cluj. 

Comentarii Facebook