Duminica 22 Decembrie

UNTOLD 2017, în cifre: peste 230.000 metri pătrați, scenă de 100 de metri lățime și peste 200 de artiști. Citește aici detalii


Joi începe cea de-a treia ediție joi, 3 august, la Cluj-Napoca, iar anul acesta zona festivalului a crescut.

Conform organizatorilor, tărâmul UNTOLD, înseamnă în 2017 peste 230.000 de metri pătrați în care aproape 200 de artiști vor concerta pe cele 10 scene ale festivalului. Scena principală, DRAGON’S NEST va fi și în acest an cea mai mare scenă a unei producții din România, având dimensiuni impresionante: 100 de metri lățime și peste 35 de metri înălțime. Toate cele 10 scene din festival au câte o poveste și un design deosebit la care au lucrat zeci de arhitecți, ingineri, ilustratori și sute de oameni din echipele tehnice, care au ajutat la montarea lor.

UNTOLD 2017 înseamnă REAL LIFE-FANTASY și se transformă într-o lume magică plină de personaje fantastice. La Foișorul din Parcul Central, festivalierii pot deveni pentru o zi, regi, regine, zeițe, zei și pot lua acasă amintiri din lumea fantastică. Mai apoi pot traversa tărâmul tradițiilor autohtone și pot deveni transilvăneni în 5 pași, la Transilvania All Inclusive. Aici vor descoperi costume populare, motive tradiționale și pot gusta din bucate gustoase.

Fantasy Corner vine cu surprize și dezlănțuie fantezia cu tatuaje henna, glow in the dark, dar și accesorii cu care fanii festivalului devin parte din poveste. Pentru look-ul de festival, designerii români au pregătit colecții capsulă, în serii limitate, care pot să fie achiziționate de la Fashion Story din interiorul Casinoului. Iar pentru a completa ținuta de festival, atât la Fashion Story cât și la Fantasy Corner, stiliștii ne ajuta cu cel mai cool make-up și hairstyling.

Animatori pe picioroange, acrobați, magicieni, zone de poveste și multe surprize așteaptă să fie descoperite sau experimentate în lumea plină de magie UNTOLD 2017.

Una din surprizele acestei ediții este DRAGON’ S EYE, o roată de observație de peste 40 de metri, în care participanții se pot urca și pot avea o viziune mai clară și mai largă asupra tărâmului UNTOLD.


MĂSURI SPECIALE DE SIGURANȚĂ

Și în acest an autoritățile de siguranță și ordine publică locale și naționale susțin buna desfășurare a festivalului, transformând UNTOLD în cele 4 zile, în cel mai sigur loc din România. Pe lângă cei peste 1200 de jandarmi, poliţişti, pompieri, medici şi piloţi ai Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca care vor acţiona în sistem integrat pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în festival, peste 650 de agenți de securitate privați vor asigura suplimentar paza și ordinea pe durata celor 4 zile.

PREGĂTIRI PENTRU ZILELE CĂLDUROASE

În festival vor exista 8 puncte de prim ajutor unde participanții au la dispoziție gratuit, apă potabilă, iar toate cișmelele cu apă din Parcul Central vor fi funcționale. În plus, organizatorii au pregătit în fața scenelor baxuri cu apă care vor fi distribuite gratuit participanților la festival. În perimetrul festivalului vor exista peste 400 de metri liniari de baruri cu peste 60 de tone de gheață. De asemenea pentru angajații și colaboratorii festivalului vor fi pregătite două tiruri cu apă potabilă.

Comentarii Facebook