Duminica 22 Decembrie

Veste tristă despre câștigătorul Eurovision 2017. Salvador Sobral și-a anunțat ultimul concert



Portughezul Salvador Sobral a cucerit lumea după ce a câștigat concursul Eurovision, în acest an, aducând prima victorie din istorie a țării sale, însă accesta se confruntă cu probleme grave de sănătate.

Artistul și-a anunțat, vineri, retragerea de pe scena muzicală, acesta anulându-și restul concertelor programate.

Muzicianul în vârstă de 27 de ani va delecta vineri seară publicul cu ultimul său concert la Jardines del Casino din Estoril, în cadrul Târgului Internațional din Cascais, înainte de a se dedica"științei" cum el însuși a explicat, urmând să fie tratat de o problemă despre care nu i-a plăcut niciodată să vorbească, potrivit Agerpres.

Probleme de sănătate ale lui Sobral s-au aflat după participarea sa la ediția de anul acesta a Eurovisión, pe care a câștigat-o cu balada sa 'Amar pelos dois' (Amar por los dos) și care a rămas în istorie cu un punctaj record de 758 de puncte care a adus trofeul Portugaliei.

După acest triumf au început să circule zvonuri despre sănătatea sa precară, iar presa a ajuns să speculeze că solistul ese în pericol să moară, dacă nu va face curând un transplant de inimă.

După ce a câștigat Eurovisión, Sobral a avut o vară intensă cu numeroase concerte în promovarea albumului său 'Excuse me' cu un turneu pe care a fost nevoit să-l întrerupă, la sfârșitul lunii august, când a anunțat anularea mai multor spectacole la recomandarea medicilor.

Se așteaptă ca la ultimul său concert de la Estoril, unde intrarea este gratuită, să participe un public numeros care va avea șansa să-l audă pe Sobral cântând pentru ultima oară live balada cu care a cucerit Europa 'Amar pelos dois'.

Comentarii Facebook