Duminica 22 Decembrie

Vezi spotul TIFF 2011, o parodie dupa emisiunile sportive din Romania - VIDEO

Spotul celei de-a zecea editii a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) a fost prezentat astazi in premiera.

 

Sportul parodiaza un talk-show de fotbal, in care intervine telefonic regizorul Corneliu Porumboiu. Tema emisiunii, numita RetrospecTIFF, este "A fost sau n-a fost?" fault, cu trimitere directa catre unul din filmele pentru care Corneliu Porumboiu a fost premiat la TIFF.

 

"A fost ales Porumboiu, care este Hagi-ul TIFF-ului, cu doua filme castigatoare. Porumboiu poarta tricoul echipei nationale deoarece campania video este inspirata de filmul sau "A fost sau n-a fost?". Oricum, Porumboiu are pedigree fotbalistic, tatal sau este antrenor, iar el a jucat la Vaslui", a declarat Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF.

 

"Spotul este un comentariu la cei care au impresia ca toata lumea se pricepe la film, ca la fotbal. Fotbalul si filmul sunt intr-o relatie cumva adversa", a mai spus Chirilov.

 

TIFF 2011 se desfasoara intre 3 si 12 iunie la Cluj.

Comentarii Facebook