Viața la bloc nu e deloc simplă și ușoară. Nu mai aduce liniște nici moștenirea: „Mi-i frică să nu alunge vecinul chiriașii”
Se spune că viața la bloc nu e mereu simplă și ușoară, căci mereu se mai găsește câte un vecin nemulțumit de ceva. Unora nu le aduce bucurie nici moștenirea apartamentului bunicii din cauza vecinilor insistenți, care riscă să le alunge chiriașii.
„Am moștenit apartamentul bunicilor. Momentan îl renovez și plănuiesc să îl dau la închiriere. Problema este că am un vecin sub mine (fosilă mergătoare), care face scandal din orice. Pentru el orele de liniște 13-15 sunt sfinte. Muncitorii nu dau cu bormașina, nu bat cu ciocanul în orele astea, însă vecinul a chemat poliția deja de două ori pentru simplul fapt că mergeau sau vorbeau prin casă.
Nu numai acum, dar și când trăiau bunicii meu, asta făcea scandal. Venea la ușă, amenința, dacă erau ore de liniște eu cu părinții nu aveam voie sa venim, nu ai voie să-ți faci dus după ora 22, nu nimic că îl deranjezi. Punea și încă pune mesaje pasiv-agresive pe holul scării, vine la usa, suna la interfon, din astea.
Din ce am înțeles deja l-au mai dat 2-3 vecini în judecată și poliția deja îl știe puțin cu capul, i s-a zis ca i se da amenda data viitoare dacă mai suna. Omu tot zice ca vorbește cu comisaru, cu sefu poliției, etc.
Eu vizavi de el n-am probleme, sar și eu la ceartă, iar dacă m-aș muta acolo i-aș da de cap cumva. Însă problema apare la faptul că vreau să închiriez apartamentul, și mi-e frica sa nu alunge chiriașii după cateva luni sau sa nu mai îl pot închiria.
Întrebarea mea: ce pot să-i fac legal ca să-l potolesc?”, a relatat proprietarul, pe o rețea de socializare.
Deși situația e extrem de deranjantă, din punct de vedere legal nu prea poți face nimic cu vecinii deranjați de orice.
21 Comentarii
Nebuni de astia sunt multi in orasul cu calitatea vietii de 5 stele. La mine bate in teava si cand porneste frigiderul.
Programul de liniște este 13-14 cât și 22-08 în toată România indiferent de zi, și e valabil atât pentru cei ce locuiesc la bloc cât și în cartierele de blocuri, la casă particulară nu este program de liniște, ca sus și jos nu și vecini numai în față-spate s-au pe lateral, bine dar și acolo faci sa nu dai muzica tare ca pe stadion, faci zgomot dar în… Citeste mai departe
@Ion: Si cat platesti la avocat? Te crzi in America?
@Ion: Personal nu prea cred ca doar vorbeau prin casa... asa zic toti
Iti spun eu cum faci:
Inchiriezi apartamentul ieftin la o familie cu membri de 16-17 ani de la pata rat, le dai o sansa sa stea ieftin pe centru Adevarat, dupa aia trebuie o renovare totala, dar crede-ma ca se merita! Mai bine asa, decat sa faci tu ceva penal!
@sandu: Nu trebuie neaparat de la pata rat. Ajunge si o familie normala cu vreo 3 copii de varsta aia.
Și pune filme porno cu sonor la maxim, dacă vrei să-ți fie prieten sau să dispară rapid…
Da, țopăitul, vorbitul tare, umplerea căzii de apa la 12 noaptea, mai ales când ai o baterie zgomotoasa de zici că decolează un avion, ascultatul de muzica, hahaiala, mutarea mobilei prin casa in orele de liniște ar trebui amendate până se civilizează acest popor
@Practicați puțin respect:
@Practicați puțin respect: Nu faci dus daca lucrezi de dupamasa la Jucu? Sa te pisi ai voie, sau iti pui Pampers?
@Practicați puțin respect:
Igor din Tiraspol, vrei adresa?
@Te rezolva...: Ar trebui trimis in Donbas sa aiba liniste.
șobolanski să înopteze în containere.
-enervează-l la culme, trăindu-ți civilizat viața, cu cât va face mai multe spume, cu atât se va sătura umila milițiune a lui bocănilă și-l va amenda, poate chiar îl va băga la psihiatrie pe secțiune închisă, ca la bulău. ăia nici hârtie igienică nu pun la dispoziție. o să se simtă ca acasă.
-beletele alea lăsate de el trimite-le la presă, poate… Citeste mai departe
@Poți face următoarele două puncte: un putoi retardat cu un singur neouron, nascut dintr-un prezervativ gaurit din uzura tevii lu muma-ta.....
Legal nu prea poți. Dar exista ceva ce poți face. Să găsești o modalitate sa îl faci să se care el ori în altă parte ori definitiv în iad.
Poti sa respecti orele de liniste de exemplu. Toata lumea stie ca la bloc exista reguli dar mereu este cineva care vrea sa fie exceptat de la ele
@Goro: si sa nu faca dus dupa 10 seara, ca jegul asteapta
si sa isi puna pasla pe talpi daca se duce la baie si sa nu traga apa pana dimineata
si halatul, cat ii halatul?
numa' boi...
@Goro: Toti care nu stau prea mult pe acasa ii iau apararea celui care renoveaza, dar sa trebuiasca sa stai mult acasa, sa iti gaureasca unii de dimineata pana seara, nu cred ca ati mai fi de acord.