VIDEO Cangurul pitic al celui mai cunoscut interlop român a scăpat din grădina ZOO cladestină: A făcut furori pe străzi și a ajuns în parcarea LIDL


Cangurul pitic al celui mai cunoscut interlop din România a scăpat din grădina zoologică cladestină și a făcut furori pe străzi. Atenție, e drăguț, dar periculos 


Cangurul pitic albinos al lui Nuţu Cămătaru a devenit o adevărată vedetă în Bucureşti, după ce a reuşit să scape din curtea unde era ţinut. Animalul a fost observat pe o şosea din sectorul 5, în apropiere de parcul Humuleşti, stârnind reacţii diverse din partea celor care l-au întâlnit. Un şofer STB a fost nevoit să oprească autobuzul pentru a-i permite cangurului să treacă. Cu siguranţă, în cele câteva minute de libertate, animalul a reuşit să capteze toate privirile celor care au fost martori la scena inedită.

Cangurul pitic albinos ar fi fugit din grădina zoologică clandestină a lui Ion Balint, cunoscut drept Nuţu Cămătaru, după ce a trecut pe lângă îngrijitorul care făcea curat în ţarc.

A ajuns pe străzile din Sectorul 5, unde s-a plimbat liber, chiar intrând într-o parcare de hipermarket. După ce a alergat aproximativ 500 de metri, cangurul a fost prins în curtea unui centru comercial de către proprietar.

Apariţia acestui animal neobişnuit a surprins atât trecătorii, cât şi şoferii din zonă. Multe persoane s-au grăbit să imortalizeze momentul, deşi unii au evitat să se apropie de cangur, având în vedere riscurile asociate cu o astfel de întâlnire. "Cu siguranţă, nu trebuie să ne apropiem de el. E un risc destul de mare, te poate răni uşor, poate fi vorba de muşcătură, chiar poţi să fii vătămat, deci părerea mea e că trebuie să ne ferim şi că în momentul în care îl vedem, vom păstra o distanţă corespunzătoare", a explicat Adrian Marinescu, medic specialist în boli infecţioase.

Locuitorii din zonă au fost uimiţi de întâmplare. "Să mă întâlnesc cu un cangur aici? Mi s-ar părea surprinzător, dar nu cred... adică, cred că e o glumă", a spus o femeie din cartier. Totuşi, pe reţelele de socializare, puiul de cangur a devenit deja o vedetă, stârnind atât amuzament, cât şi îngrijorare printre internauţi. Unii s-au întrebat ce se va întâmpla cu animalul, având în vedere că Wallaby, specie la care aparţine, este pe cale de dispariţie şi trăieşte în mod obişnuit în Australia şi Noua Guinee.

Nu este prima dată când animalele din grădina zoologică clandestină a lui Nuţu Cămătaru ajung în centrul atenţiei. În urmă cu cinci ani, poliţiştii au făcut o razie la locuinţa interlopului, după ce o maimuţă scăpase din curte. De asemenea, autorităţile au confiscat, de-a lungul timpului, lei şi urşi din aceeaşi grădină zoologică ilegală.

Comentarii Facebook