Duminica 22 Decembrie

VIDEO. Cătălin Scărlătescu, luat la rost de fani! Ce i-a spus clujencei de la MasterChef: „S-a trezit marele chef să facă insinuări de acest gen?”


Cătălin Scărlătescu a fost aspru criticat de fanii emisiunii MasterChef după ce a făcut o glumă nesărată pe seama concurentei din Cluj, Andreea Corb. Replica juratului a aprins spiritele în mediul online, iar mai mulți oameni au sărit în apărarea tinerei influencerițe de 22 de ani, care a mers la emisiune să-și testeze abilitățile culinare.

Clujeanca Andreea Corb, o tânără cunoscută în mediul online ca food influencer, care are peste 1,5 milioane de urmăritori, se ocupă cu prezentarea și testarea diferitelor preparate și restaurante.

În timpul emisiunii, când Andreea povestea că îi place să gătească și să mănânce cât de mult poate, Cătălin Scărlătescu a făcut o remarcă complet nepotrivită cu aluzie la greutatea fetei. Gluma a fost urmată de chicoteli din partea celorlalți doi jurați, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea.

Iată cum a decurs schimbul de replici: 

Florin Dumitrescu: Cu ce vă ocupați?

Andreea Corb: Sunt food influencer.

Florin Dumitrescu: Adică?

Andreea Corb: Îmi place să gătesc și să mănânc atât de mult cât pot peste tot.

Cătălin Scărlătescu: Se vede. (n.red. pauză) După polenta.

Andreea Corb: Sper că nu după altceva.

Cătălin Scărlătescu: Nu, după polenta (n.red. râsete).

Sorin Bontea: Adică, e multă mămăligă. Asta încearcă să spună Cătălin.

Deși Scărlătescu a clarificat că se referea la preparatul gătit pentru concurs, iar Sorin Bontea a încercat să detensioneze situația, publicul nu a fost deloc iertător.

Una dintre primele persoane care au reacționat a fost Deea Bălgărădean, o prezență activă pe rețelele sociale, și ea pasionată de bucătărie. 

„Rar mă enervez, dar m-am uitat acum pe Youtube la una dintre concurentele de aseară de la Masterchef și am simțit că îmi pulsează vena. În 2024, la o televiziune la care are acces toată România, să existe acest dialog. Fiecare are dreptul să gândească ce vrea, dar le ți pentru tine… și producția/ montajul, care a văzut asta ca fiind ceva amuzant. Fata are 1,5 milioane de urmăritori, public tânăr. Câte fete micuțe și nesigure care o urmăresc o să facă acum foamea pentru că s-a trezit marele chef să facă insinuări de acest gen?”, a scris influencerița Deea Bălgărădean la InstaStory, potrivit cancan.ro.

Sînziana Sooper a intervenit și ea în discuție. Nu doar că a dat mai departe mesajul Deei, dar a ținut să-și spună și ea părerea.

„Nu am văzut emisiunea, dar susțin ce spune Deea. Nu e normal să tolerăm și să normalizăm acest gen de „glume” vizavi de corpul femeilor, la TV, într-o emisiunea cu audiență maximă”, a spus Sînziana Sooper.

Comentarii Facebook