Duminica 22 Decembrie

VIDEO. Nuntă în aer liber, distrusă de o vecină care a hotărât că e momentul potrivit să-și tundă gazonul


Nunta în aer liber a unui cuplu a fost distrusă de o vecină care a hotărât să-şi tundă gazonul în timp ce mirii îşi spuneau jurămintele. Zgomotul puternic a acoperit momentul emoţionant al mirilor în timp ce îşi spuneau jurămintele.

O nuntă în aer liber ar oferi în mod normal un cadru liniştit şi intim pentru mirii care urmează să spună „Da”, iar într-o lume ideală, singurele sunete ar fi copacii legănaţi uşor şi muzica romantică. Din nefericire pentru un cuplu, momentul emoţionant a fost distrus din cauza unei vecine neprietenoase care a început să-și tundă gazonul exact atunci când mireasa făcea primii paşi spre altar, scrie Observator

O invitată a spus că femeia a pornit intenţionat maşina de tuns iarba în timp ce mireasa se apropia alături de tatăl ei spre altar, în încercarea de a strica pur şi simplu nunta. În ciuda rugăminţilor, aceasta a continuat să facă zgomot pe toată durata ceremoniei, relatează Mirror. Mai multe persoane au încercat să o oprească, potrivit invitatei, însă femeia a refuzat să intre în casă. Zgomotul era atât de intruziv încât ea și ceilalți oaspeți nici măcar nu au putut auzi jurămintele cuplului, notează sursa citată. 

Distribuind filmările pe TikTok, invitata - care poartă numele de utilizator @vampyyric - a explicat că „nimeni nu s-a comportat urât cu acea persoană anterior. Unii oameni sunt pur şi simplu atât de nefericiţi încât vor să strice şi fericirea altora”. Femeia ar fi ţipat la ei la un moment dat, încercând să distragă atenţia de la momentul important pentru cei doi miri, fiind vizibil deranjată că în cartierul ei avea loc o nuntă.

Comentarii Facebook