Miercuri 25 Decembrie

Vlăduța Lupău, nevoită să renunțe la tradiționalul concert de la Cluj ca să petreacă mai mult timp cu mezinul familiei: „Am decis să mă dedic lui”


De 8 ani de zile încoace, Vlăduța Lupău organizează la Cluj concertul tradițional „Vin acasă de Crăciun!”. Iarna aceasta însă artista va renunța la acest proiect tocmai pentru că necesită foarte multă pregătire, iar ea își dorește să poată petrece acum mai mult timp împreună cu micuții ei de acasă.

„Aveam multe proiecte iarna și în fiecare an, concertul meu cu o tradiție de 8 ani, „Vin acasă de Crăciun", dar nu mai reușesc să îl pun în scenă anul acesta. Băiețelul este mic și cea mai mare realizare de anul acesta este el și am decis să mă dedic lui.  Acum balanța înclină spre familie dar de la anul, forță", spune Vlăduța Lupău pentru Click.

Vlăduța Lupău s-a refăcut imediat după a doua naștere, la două săptămâni, cea mai îndrăgită interpretă din Ardeal deja mergea la evenimente.

„E puțin greu acum, e o diferență mică de vârstă între ei. Eu zic că m-am refăcut. Cel mic are acum 2 luni, iar după două săptămâni de la naștere am mers la evenimente”, a mai spus Vlăduța, pentru sursa citată. 

Comentarii Facebook