Vlăduța Lupău, plină de vânătăi, în urma unui accident banal. Îndrăgita artistă a povestit cum s-a petrecut totul: „Cum o să apar eu la evenimente”
Vlăduța Lupău abia a născut, dar fiul său cel mare are nevoie de ea. Astfel că, jucându-se cu Iair, a fost implicată într-un accident banal, în urma căruia s-a ales cu câteva răni și vânătăi serioase.
Vlăduța Lupău este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din țară, drept dovadă fiind și onorariul acesteia pentru evenimente. Pe lângă faptul că pune preț pe carieră, este soție și mamă cu normă întreagă.
Recent, l-a adus pe lume pe Isaia, astfel că acum este mamă de doi băieți. Dar pentru că Iair este mai mare, are nevoie de atenția mamei sale, dar și foarte multă energie. Așa se face că vedeta a fost implicată într-un accident, în timp ce avea grijă de el.
„Ce am făcut? Am fugit după lair și eram în şlapii ăia pe care i-aţi văzut în poză și am picat. Problema e cum o să apar eu acum în rochițe la evenimente și cu mâna pe microfon asa?”, a spus Vlăduța Lupău.
În pofida micilor incidente Vlăduța Lupău și fotbalistul Adi Rus sunt în culmea fericirii. Cei doi au devenit părinți pentru a doua oară în 8 iulie.
„Bine ai venit pe lumea asta, minune! Ai fost dorit și ai venit să ne umpli casa și inima cu iubire! De fapt ai venit să o înmulțești toată iubirea care deja era în casa noastră.
Să știi ca te așteaptă o lume minunată, minunată dacă tu vei fi bun cu ea… pentru ca Dumnezeu, cel care te-a zidit și te-a trimis în ea, îți dăruiește zile după suflet și după fapte. O să aibă mama grijă, să înțelegi ca totul e cu voia Lui.
Până una alta, vom merge acasă, unde, o altă dragoste mare, să știi ca îți va fi mereu alături la bine și la rău toată viața, la fel ca mine și ca tatăl tău… cine?! Fratele tău minunat, IAIR care îți zic sincer te așteaptă”, a scris Vlăduța Lupău pe Instagram, în una dintre cele mai frumoase zile din viața sa.
6 Comentarii
No, s- o îmbătat ta ganca si- o picat cu capunpoula ca de aici ii vine și numele de Pu lau
Și eu am pățit la fel. Am spus și pe fb, fetelor sa știți ca prea mult stat în genunchi sau capra dăunează grav sănătății.
ai pupat asfaltu'?? făcătoare de vacum...
papucii de toanta nu sunt compatibili cu meseria de mama
Lasă dragă mai ia și tu o pauză și nu te tot da mare pupăză-n tei!
@georghe: :))))