Duminica 22 Decembrie

O vulpe i-a lasat pe zeci de soferi dintr-un oras englezesc fara ... frane

Zeci de soferi din orasul West Wickham, din Anglia, au fost terorizati in ultimele luni de un "musafir" nedorit, care le taia franele de la autoturisme. Politia a lansat o ampla investigatie si a gasit vinovatul: o amarata de vulpe.

 

Misterul din orasul West Wickham a inceput in luna februarie, cand un sofer a raportat la politie ca i-a fost taiat cablu de frane de la autoturism. In lunile ce au urmat, alte 8 cazuri au ajuns pe masa politistilor englezi. Victimele au fost trei autoturisme Mercedes, un BMW, un Nissan si o masina marca Austin.

 

Politistii au crezut la inceput ca e vorba de un interlop local. Asa ca au trecut la suravegherea zonei cu camere speciale, au prelevat probe si amprente de la locul "atacului", dar fara nici un folos.

 

Oamenii legii din West Wickham au apelat in cele din urma la un biolog de la Universitatea din Bristol. Profesorul Stephen Harris a declarat inca de la inceput ca ar putea fi vorba fie de o vulpe, fie de un sobolan. "Vulpile pot roade diverse obiecte, de la cauciuc, cabluri, furtunuri de gradina, pantofi, manusi si alte obiecte. Ocazional aceste animale pot roade chiar si cablu de frane, deoarece se pare ca le place lichidul de frana", a declarat profesorul Harris.

 

Expertul consultat de politisti nu isi explica de ce vulpile tolereaza alcoolul folosit in lichidul de frane, deoarece acesta este toxic si poate afecta sistemul nervos, inima si rinichii.

 

Politistii au ajuns sa suspecteze faptul ca ar putea fi implicat un animal deoarece numarul de cabluri taiate a crescut in luna septembrie. Taieturile au fost foarte bine facute, cu mare precizie, asa ca politistii nu au putut trage concluzia ca ar fi vorba de un animal.

 

Cu ajutorul profesorului Harris, insa, oamenii legii au stabilit insa vinovatul. O vulpe care s-a stabilit in zona orasului in ultimele luni.

 

Animalul a fost prins in cele din urma si dus la o gradina zoologica. Acum soferii respira usurati.

Comentarii Facebook