Yamato Zaharia, fostul campion mondial la kempo, criticat de fosta iubită, frumoasa Ema Karter, pentru femeile cu care s-a încurcat


Ema Karter (pe numele ei real Miruna Milu, 25 de ani), fosta iubită a campionului Yamato Zaharia, l-a criticat pentru modul în care își alege iubitele.

Luptătorul s-a cuplat cu Denisa Despa, iar Ema Karter a erupt. OnlyFanista își critică rivala și o face drogată.

Ne-am despărțit de mult, dar am menținut o relație de prietenie. Am putea să comparăm relația dintre noi doi la nivel mic cu cea a lui Dwayne Johnson și fosta lui soție, Dany Garcia, care este și managera lui. Deci se poate și la cel mai înalt nivel.

De când ne-am separat eu am evoluat foarte mult pe toate planurile. El se pare că a involuat având în vedere specimenele cu care se afișează. Este un bărbat frumos, un bărbat care stă bine din toate punctele de vedere și care dă randament acolo unde trebuie. După ce a fost cu Ema Karter trebuia să urmeze ceva cu mult peste, nu toate scursurile Bucureștilor.

Când eram cu el toată lumea era deranjată că eram videochatistă! Acum acele persoane nu mai sunt supărate când el apare cu toate drogatele și toate femeile ușor accesibile?! Consider că se face de râs prin ceea ce face și își distruge imaginea de sportiv, imagine construită în ani de zile!

Am fost și o să rămân cea mai bună femeie din viața lui! Eu m-am retras! Îmi văd de drumul meu pentru că eu am un scop în viață. Scopul lui sper că nu s-a pierdut undeva printre chiloții dansatoarelor”, a spus Ema Karter, fosta iubită a lui Yamato Zaharia, în exclusivitate, pentru cancan.ro.

Frumoasa blondă a spus, în luna mai 2022, că Marko Dugandzic i-a propus să colaboreze pentru un videoclip de adulți pe platforma OnlyFans.

Lumea crede că ce fac e prostituție. M-a enervat foarte tare abordarea. Mi-a vorbit foarte urât. Eu nici nu știam cine e. Am postat pentru că m-a deranjat mesajul. După o oră am văzut că am primit mesaje cu articole. Nu înțelegeam cine e.

Eu nu sunt escortă. E actor de filme porno sau fotbalist? Să se hotărască. Chiar nu am nevoie de bani. Pot să îi și împrumut. Dar m-a deranjat abordarea. După ce am postat mesajul, brusc și-a recuperat contul? Mi-a scris și acum un an, când m-a întrebat ce fac.

Ulterior, mi-a spus că «Nu am spus că ești escortă. Mă gândeam să facem bani împreună». I-am spus că nu vreau și mi-a trimis o poză cu el în chiloți, din solar. Nu mi-a trecut prin cap să fac screenshot. M-a întrebat dacă locuiesc în România și ceva. Dar a șters mesajele și m-a blocat. Nu îmi place de el. Nu cunosc fotbaliști”, a spus Miruna la Xtra Night Show.

Ulterior, fostul atacant al CFR Cluj a spus că i-a fost spart contul. 

Comentarii Facebook