Ziua 1 de la NEVERSEA 2019! G-Eazy: „SUNTEȚI INCREDIBILI! TE IUBESC, ROMÂNIA!” FOTO
Prima zi a celui mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA 2019 a fost un real succes! Peste 55.000 de festivalieri au participat la evenimentele din perimetrul festivalului. Cei mai mulți dintre ei au așteptat însă să vină seara când pe scenele festivalului au urcat artiștii lor preferați. Unii dintre artiștii care au concertat aseară pe scena principală au fost prezenți pentru prima dată la NEVERSEA și s-au arătat impresionați de numărul mare de fani.
Debutul ediției cu numărul trei a festivalului NEVERSEA a fost făcut de pe scena principală de Partydul Kiss Fm condus de Olix și Dan Fințescu, urmați de Alex Parker, Mahmut Orhan, Inna și mult așteptatul G-EAZY. Artistul american a fost pentru prima dată în România și s-a declarat impresionat de fanii pe care i-a găsit. Mai mult decât atât, pentru ca s-a simțit atât de bine la malul Mării Negre, artistul le-a cerut organizatorilor să îi prelungească durata show-ului.
“Este pentru prima dată când vin în România. Tot ce am auzit, înainte să ajung, au fost poveștile despre Dracula. Însă am găsit aici un public minunat și am rămas impresionat de căldura și de energia cu care m-au primit.” , a declarat G-EAZY.
Pe scena principală a festivalului au mai urcat aseară și ATB, Alesso și Lucas&Steve. Show-urile lui Alex Parker, INNA, Mahmut Orhan, G-EAZY, ATB, Lucas&Steve și Dimitri Vangelis &Wyman au putut fi urmărite live pe pagina de facebook și canalul de YouTube Neversea.
Deschiderea oficială a festivalului a fost marcată cu focuri de artificii acompaniate de acrobați suspendați. Pe scena principală a festivalului NEVERSEA au urcat în prima zi, Alex Parker, Mahmut Orhan, INNA, G-EAZY, ATB, Alesso și Lucas&Steve. Pe celelalte scene au concertat alți peste 30 de artiști printre care Boris Brejcha, Arapu, Kristian Nairn, Șatra B.E.N.Z, Spike, Rudimental DJ și mulți alții.
Numărul exact de persoane participante la a treia ediție a festivalului NEVERSEA 2019 va fi comunicat la finele celor patru zile de festival.
Abonamentele la prețul final de 600 de ron plus taxe incluse dar și biletele de o zi pot fi cumpărate de pe neversea.com sau de la intrarea din festival.
4 Comentarii
Normal ca iubiti Romania, la cati prosti va umple buzunarele si va pupa-n dosul ala nespalat si drogat. In loc sa va duceti naibii acasa sa numarati banii fraierilor, stati ca si culdusii sa vina si porcaria de la Cluj. De aici va asigurati un an de huzur si injectii , pe spatele idiotilor care cumpara bilete la jalnicul Circ de 2 bani. Fa Doamne dreptate!
Lumea sare la neversea si antoalde, nu are vreme sa citeasca instintarea cu plata intretinerii pe luna iunie.... Treaba e ca Boc da din gura a smarth si clujenii sunt incarcati cu factura de gunoi cu 12 lei/luna, de la 7 lei. Buna vaca buna de muls a gasit Piticu, caci se mananca bine din banii nostrii, banii clujenilor! Atata timp cat eu unul imi crapa… Citeste mai departe
@Elis:
Da, așa-i . Stai tu și dai din clanța.
@Neverseanu: asta pana cand antoldistii si neversistii vor ajunge la lopata, de volumusai