Miercuri 25 Decembrie

Zodia în care s-au născut cei mai mulți criminali în serie. Acești nativi ai zodiacului sunt cei mai violenți


Deși sunt subiectul unor studii de zeci de ani, elementele constitutive ale unui criminal în serie rămân evazive chiar și pentru cei mai perspicace și mai educați psihiatri, academicieni și criminologi din lume. Potrivit celor spuse de astrologi, înclinațiile criminale a celor mai mari asasini din istorie au fost date și de influența semnelor zodiacale pe care le-au avut.

Analizând datele de naștere ale multor criminali în serie, astrologii au ajuns la concluzia că unele dintre zodiile în care s-au născut cei mai mulți dintre acești monștri sunt Peștii, Gemenii, Săgetătorul și Vărsătorul.

Unul dintre ei e Luis Alfredo Garavito, criminalul în serie care a recunoscut că a omorât 138 de copii, însă a fost acuzat în peste 300 de crime. Acesta era zodia vărsătorului, după cum se arată în datele sale personale. Mai mult de atât, alți doi ucigași în serie care au săvârșit crime după crime au fost Gary Ridgway și Robert Hansen, iar aceștia au avut tot zodia Vărsător, scrie Spynews.

Mai mult de atât, se pare că și cei din zodia Gemeni sunt tot la fel de periculos, căci sunt fermecători, iar acest lucru îi ajută să-și ducă planurile diabolice la bun sfârșit. Printre cei mai cunoscuți criminali Gemeni se numără Jeffrey Dahmer.

De asemenea, criminalul născut sub zodia Săgetător și cel care a devenit cunoscut în întreaga lume după atrocitățile pe care le-a săvârșit este Ted Bundy. În zodia Pești s-au născut Dennis Rader, Aileen Wuornos, Donald Henry Gaskins, John Wayne Gacy si Richard Ramirez, deveniți faimoși după crimele pe care le-au făcut. 

Semnele de apă - Rac, Pești și Scorpion - reprezintă cel mai mare număr de ucigași de pe lista  și cel mai mare număr de victime. Semnele de pământ - Capricorn, Fecioară și Taur - reprezintă cel mai mic număr de ucigași, în timp ce semnele de foc - Berbec, Leu și Săgetător - reprezintă cel mai mic număr de victime.

Comentarii Facebook