Duminica 22 Decembrie

108.000 de contracte part-time au fost desființate în ultima săptămână


Peste 100.000 de contracte part-time au fost desființate în ultima săptămână, anunță Inspecția Muncii. 

Vorbim despre aproape 15% din numărul total al contractelor de acest fel înregistrate în România. Contractele part-time sunt suprataxate, iar patronii au decis să le desființeze.

În acest moment, în România au rămas mai puțin de un milion de contracte cu timp parțial, 958 de mii, mai exact

Marius Oprea este patronul unei firme de curățenie din Capitală, iar până la 1 august avea angajate 27 de femei de serviciu, care munceau patru ore pe zi. A dat afară 15 dintre ele. ”Le va fi foarte greu să își găsească un loc de muncă, adică aveau copii la grădiniță, la școală, adică le va fi foarte greu să își găsească un program de opt ore. Un calcul simplu: dacă mai bine de 10 persoane care au avut o normă de lucru de patru ore, lucrând de la 6 la 10, au fost date afară, cel puțin în societatea mea, statul român a pierdut 1.000 de euro”.

Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali: ”Am primit semnale din comerțul cu amănuntul, magazinele rurale, unde persoanele respective lucrează câte jumătate de zi, pentru că mai au treabă și în gospodărie. Prin urmare, la nivel de țară, mai ales în zonele rurale, sunt astfel de contracte, care nu erau forme de evitare de a plăti taxele, ci, pur și simplu, așa își desfășoară acele persoane activitatea”, conform euronews.ro.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, spune că a luat măsura supratăxării pentru a stârpi munca la negru, pentru că acele persoane care sunt plătite cu două ore oficial nu trăiesc din suma respectivă.

Comentarii Facebook