Duminica 22 Decembrie

700 de copaci pregătiți să înverzească fosta platformă Carbochim din Cluj. Unii extrem de rari: Metasequoia, arbori de cauciuc, ginkgo biloba FOTO/VIDEO


Metasequoia, arbori de cauciuc, ginkgo biloba, printre cei aproape 700 de copaci pregătiți pentru a aduce natura în proiectul IULIUS de reconversie urbană din Cluj
 

Aproape 700 de arbori cresc în pepiniera IULIUS, găzduită de Stațiunea de Cercetare Horticolă din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca. De frumusețea și umbra lor, dar și de aportul adus la calitatea aerului se vor bucura cei care vor lucra, vizita sau dezvolta comunitatea ce se va crea odată cu realizarea celui mai amplu demers de reconversie și regenerară urbană. Investiția de jumătate de miliard de euro va reda orașului fosta platformă industrială Carbochim, sub forma unui ansamblu multifuncțional accesibil tuturor. Atât arborii aduși în Cluj-Napoca de la pepiniere specializate din Italia, cât și cei recuperați din fostul areal al fabricii s-au adaptat noilor condiții și se dezvoltă frumos, pentru a face parte din cele peste 5,2 hectare de spații verzi amenajate prin proiect.



Spectacolul „verde” din pepinieră –

Pepiniera IULIUS, găzduită de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, în cadrul Staţiunii de Cercetare Horticolă, s-a transformat într-o mică „pădure”. Aproape 700 de copaci maturi cresc aici de un an și jumătate, pregătiți să înverzească și să aducă natura în mijlocul proiectului pe care compania IULIUS îl propune pentru transformarea fostei platforme Carbochim într-un spațiu al comunității, al orașului. Datorită dimensiunilor impresionante, dar și a speciilor atent selectate, noua grădină urbană creată va oferi umbră din prima zi, similar parcurilor care se dezvoltă în ani de zile.

Pepiniera IULIUS 01.jpg

 

Arbori de până la 60 de ani vor aduce natura în locul fostei platforme industriale

 

Metasequoia, platani, tei, ginkgo biloba, castani, stejari piramidali, arbori de cauciuc, carpeni, arțari, duzi, arborele Iudei, liriodendron cresc în pepinieră. Au fost aleși cu mult timp înainte, individual, pentru rezistența și capacitatea de adaptare a speciilor, aspectul lor și spectacolul de culoare pe care îl oferă în fiecare anotimp. „Procesul de selecție a fost unul amplu și de durată, pentru că am vrut să ne asigurăm că aducem specii de arbori care se vor putea simți ca acasă în solul de la Cluj. Sunt copaci maturi, de dimensiuni foarte mari, iar unele specii sunt cu adevărat speciale. De exemplu, sunt cele cinci exemplare de Metasequoia, destul de rar de întâlnit, cu origini în China, care sunt printre cei mai «vârstnici» arbori din pepinieră, având până la 60 de ani. Arțarii sunt, de asemenea, impresionanți, cu greutăți între 9 și 11 tone, iar platanii ajung până la 1,4 metri circumferință. Stejarii, arțarii, metasequoia ajung în prezent la înălțimi și de 13 metri. Pepiniera este un spectacol și ne bucurăm că le merge atât de bine copacilor la Cluj”, a declarat Călin Revnic, inginer horticol IULIUS, care coordonează pepiniera.

 

Copacii în proces de aclimatizare sunt plantați după o tehnică ce permite transplantarea în orice anotimp (air pot). Toate aceste exemplare, speciale prin dimensiuni, proces de dezvoltare și originile lor, pot fi analizate și urmărite în detaliu de către studenți, parteneriatul cu USAMV fiind o platformă de studiu și practică pentru viitorii inginieri.

 

Copacii de pe fostul sit industrial, relocați în noul proiect

 

O mare parte dintre copacii care se aflau pe fosta platformă industrială vor face parte și din viitorul proiect. Anul trecut, arborii existenți în spațiul industrial au făcut subiectul unui amplu studiu arboricol, realizat de Conf. Dr. Ing. Horia Dan Vlasin, de la Facultatea de Silvicultură și Cadastru din cadrul USAMV Cluj-Napoca. Acesta a stabilit care sunt copacii  posibil de păstrat, iar 74 dintre aceștia sunt deja în pepinieră, urmând să li se mai alăture și alții pe măsură ce relocarea se poate realiza în siguranță. Sunt tei, brazi argintii, molizi, mesteceni, pruni roșii, paltini, cedri și magnolii. „Evoluția copacilor este foarte bună și ne bucurăm că nu au avut de suferit ca urmare a procesului. Sunt arbori care vor continua să crească în același loc, după relocare, doar că într-un parc cu alți arbori maturi, în condiții mult mai bune, iar comunitatea se va putea bucura de ei”,  a adăugat Călin Revnic, inginer horticol IULIUS.

 

Alături de sutele de arbori aflați în procesul de aclimatizare, în proiect vor fi incluse peste 100.000 de plante decorative, variind în forme și dimensiuni, pentru a adăuga culoare și a sprijini biodiversitatea zonei.

 Până în prezent, IULIUS a dezvoltat grădini urbane de amploare în proiectele mixte din Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, însă spațiile verzi și copacii sunt prezenți inclusiv în proiectele de dimensiuni mai mici. În total, 13 hectare de grădini urbane, amenajate cu peste 80.000 de copaci și arbuști, însumând investiții inițiale ce depășesc 18 milioane de euro. Sunt spații care aduc natura printre oameni și care au devenit zone de atractivitate, pentru că aici se îmbină relaxarea cu numeroase evenimente în aer liber, accesibile tuturor: concerte, festivaluri, competiții sportive, proiecții cinematografice, spectacole de teatru, târguri și multe altele. 

Demersul de reconversie urbană propus de IULIUS pentru a reda orașului aproximativ 14 hectare de zonă industrială, preponderent nefuncțională, ca proiect deschis către întreaga comunitate, cu funcțiuni culturale, office, retail, entertainment și grădină amplă urbană este unul integrat, care se aliniază strategiilor din planul de dezvoltare a orașului. Investiția estimată la peste jumătate de miliard de euro propune și soluții de sistematizare și restructurare a infrastructurii auto, velo și pietonale din zonă: un nou pod rutier cu patru benzi auto și două pasarele pietonale peste râul Someș, amenajarea de piste velo, realizarea a două sensuri giratorii, modernizarea și lărgirea a două străzi și amenajarea a trei intersecții și stații de transport public în zona Pieței 1 Mai.  Proiectul se află în etapa finală de avizare, iar mai multe detalii sunt disponibile pe www.partedincluj.ro



Pepiniera IULIUS 06.jpgPepiniera IULIUS 04.jpg


Pepiniera IULIUS 05.jpg


Pepiniera IULIUS 02.jpgPepiniera IULIUS 03.jpg

Comentarii Facebook