Duminica 22 Decembrie

Adio plăți în plus la apă, gaz sau curent. O nouă lege interzice facturarea pierderilor din rețea



O nouă lege ar putea scăpa consumatorii casnici de plata pierderilor din rețelele de apă, gaz sau curent electric, facturarea acestor costuri fiind chiar pedepsită cu închisoarea.

Un număr de 32 de parlamentari au elaborat un proiect de lege prin care furnizorilor de energie electrică şi termică li se interzice facturarea către consumatori a pierderilor din reţele, încasările în avans, recalculările şi taxele de rezervare, consumatorii urmând să plătească numai cantitatea consumată, pe baza citirilor efectuate de contor, potrivit Adevarul.ro.

Utilizatorul casnic de energie electrică sau termică nu va plăti pierderile de energie electrică sau termică din reţeaua de furnizare sau orice alte pierderi care există până la intrarea reţelei în contor", se arată în articolul 5 al proiectului.

De asemenea, facturarea unor sume care reprezintă pierderi sau costuri necontractate de către utilizatori va reprezenta o infracţiune, fiind pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 150.000 de lei la 250.000 de lei, potrivit documentului.

În proiect se mai arată că „este interzisă recalcularea contravalorii serviciilor furnizate către populaţie de furnizorul de energie, în contextul în care utilizatorul casnic deţine un contor funcţional autorizat metrologic, ce are drept scop contorizarea cantităţii de energie pe care acesta o consumă".

Potrivit notei de fundamentare, „încasarea în avans a unor sume, pe baza unor calcule unilaterale efectuate de către furnizorii de energie, reprezintă un credit-client pe care aceştia îl fac şi pe care populaţia, în mod arbitrar, trebuie să îl suporte".

Comentarii Facebook