Duminica 22 Decembrie

AgroTransilvania Cluster a participat la Covasna la o întâlnire importantă. Ce s-a decis

 

Asociația Clusterelor din România a organizat întâlnirea anuală la Covasna, în perioada 3 - 4 septembrie.

 

Discuțiile principale s-au axat pe direcțiile de dezvoltare a clusterelor din România, pentru a face față cerințelor Uniunii Europene, privind noul ciclu de finanțare, din perioada 2014 – 2020.

 

”Concluzia este că, de acum înainte, trebuie să fim mai atenți la modul în care acceptăm cuvântul ”cluster” pentru asociații. Adică în ce condiții o asociație poate fi considerată cluster, ca să poată ajuta la strategia respectivă. O asociație trebuie să fie o structură mai consolidată înainte de a fi considerată cluster. Noi, în momentul de față, avem foarte multe clustere, dar nu toate dovedesc a fi funcționale. Acesta este un lucru care nu dă foarte bine la nivelul Uniunii Europene”, a declarat Managerul General al AgroTransilvania Cluster, Prof. Dr. Felix Arion.

 

Vezi fotografii și detalii AICI.

Comentarii Facebook