Duminica 22 Decembrie

Alimentele care s-au scumpit cu peste 50% în ultimul an. Cifrele oficiale ale INS pentru Februarie 2023


Începând cu luna decembrie 2022, rata inflației din ţara noastră a început să scadă uşor, dar creșterile foarte mari ale prețurilor la alimente de baza îi determină în continuare pe români să cumpere mai puțină mâncare. 

Rata anuală a inflaţiei a crescut la 15,5% în februarie, anunţă luni INS, după ce scăzuse în luna ianuarie, iar scumpiri dramatice s-au înregistrat la cele mai importante produse alimentare. 

Și vânzătorii resimt chibzuința cumpărătorilor. Cei mai vulnerabili în fața prețurilor mari sunt pensionarii. În decembrie 2022, rata inflaţiei a ajuns la 16,4%, de la maximul anului 2022, de 16,8%, înregistrat în luna noiembrie. În prima luna a anului 2023, rata inflației a scăzut până la 15,1%. Conform specialiștilor, acesta va fi trendul anului 2023, astfel încât la sfârșitul acestui an, reprezentanții BNR se așteaptă ca acest indice să ajungă la pragul de o cifră.

Astfel, prognozele pentru luna februarie spun că şi în această lună, vom vedea o scădere a ratei inflației, însă aceasta va fi una nesemnificativă. Totodată, reprezentanții BNR estimează o scădere foarte lentă până în vara anului 2023, cu mici variații. 

În a doua jumătate a anului 2023, însă, vom vedea o scădere puternică a ratei inflației. Chiar și așa, cifrele sunt aproape duble față de februarie 2022, atunci când rata inflației din România a ajuns la 8,5%. Timp de un an, am văzut preţuri-record la produsele de bază, preţuri care nu vor scădea nici în 2023. 

Din contră, acestea urmează să crească şi mai mult, ritmul de creştere fiind, însă, unul mai lent. În luna ianuarie, cel mai mult s-a scumpit zahărul, al cărui preț a crescut cu 63% faţă de ianuarie 2022. Untul s-a scumpit cu 47%, făina - cu 31%, cartofii – 35%, uleiul – 34%, gazele – 28%, energia electrică – 21%, scrie Antena 3 CNN.

Ce produse s-au scumpit cel mai mult - Februarie 2022 / Februarie 2023

- Zahăr + 63,56%

- Unt +44,85% 

- Făină +26,85%

- Cartofi +34,82% 

- Ulei +29,52%

- Margarină +34,89%

- Lapte de vacă +32,39%

- Gaze +41,94

- Energie electrică +27,20%.

Comentarii Facebook