Vineri 22 Noiembrie

Alin Tise, scamator in contractul cu stadionul muncipal "Cluj Arena"! Lucrarile vor fi scumpite, dar nu se stie cu cat

 

Alin Tise a introdus pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Judetean de vineri proiectul privind lucrarile suplimentare de la stadionul municipal "Cluj Arena", desi spunea ca nu exista un astfel de proiect. Constructorii cer in plus 14 milioane de euro.


Stiri de Cluj a prezentat in exclusivitate miercuri, 27 octombrie, informatia potrivit careia Alin Tise a scos de pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Judetean de vineri, 29 octombrie, proiectul prin care constructorul solicita reevaluarea lucrarilor de la stadionul "Cluj Arena".

Suplimentarea de fonduri a fost ceruta de catre reprezentantii consortiului de firme care se ocupa de construirea stadionului si care au cerut inca 59 de milioane de lei (n. red. circa 14 milioane de euro).

"S-a temut de opinia publica, pentru ca este vorba despre o majorare a costurilor anuntate initial cu 60%. Adica putem spune ca este vorba despre un nou contract, pentru ca nu este posibil sa fi aparut cheltuieli atat de mari, care sa nu fi fost prevazute de la inceput. Vineri trebuia sa stabilim o comisie care sa evalueze cererile de suplimentare de fonduri", declara o sursa din cadrul Consiliului Judetean Cluj.

Presedintele Consiliului Judetean Cluj a spus la randul lui ca nici nu a existat vreun proiect pe ordinea de zi a sedintei de vineri, 29 octombrie, in care sa propuna aprobarea suplimentarii costurilor de la stadion, cu 14 milioane de euro.

"Consortiul a venit si mi-a spus ca trebuie alocati bani mai multi. Potrivit Ordonantei 34 trebuie sa negociem punct cu punct toate pretentiile si abia dupa aceea mergem in fata consiliului si prezentam propunerile. Nu era niciun proiect pe ordinea de zi. Consilierii probabil ca nu au timp sa se informeze", a declarat Alin Tise, miercuri 27 octombrie.

Presedintele CJ Cluj a mai spus atunci ca "negocierile se fac de catre specialistii consiliului judetean, iar daca nu vom ajunge la o intelegere este posibil sa gasim alt constructor care sa faca stadionul".

Joi, 28 octombrie, Alin Tise, i-a dus pe consilierii judeteni intr-o vizita "privata" la stadionul municipal. Surse au declarat pentru Stiri de Cluj ca deplasarea a avut ca scop "convingerea" alesilor judeteni, care trebuiau sa voteze majorarea costurilor.

Tot atunci, reprezentantii consortiului de firme care se ocupa de construirea stadionului, format din firmele ACI, Grup 4 Instalatii si Transilvania Constructii, le-au prezentat consilierilor judeteni motivele pentru care pretul a crescut cu 60%, de la 27 de milioane cat era in 2009, la 41 de milioane de euro.

AICI PUTETI VEDEA MOTIVELE PENTRU CARE A CRESCUT PRETUL DE EXECUTIE A STADIONULUI CLUJ ARENA

 

Dupa vizita de joi de la stadion, consilierii judeteni au fost "indulciti" si au fost de acord sa accepte reevaluarea costurilor. Stiri de Cluj a prezentat inca de joi ca s-a renuntat la sistemul de iluminare a pistei de atletism, a sistemului de afisaj si a celui cu leduri, in cazul reclamelor din jurul terenului.

 

Alesii judeteni au votat vineri proiectul, care a reaparut ca prin minune pe ordinea de zi, prin sunt aprobate lucrarile suplimentare, mai putin iluminatul pistei de atletism, tabela de marcaj si sistemul de reclame. Pretul platit urmeaza sa fie negociat cu firmele care construiesc stadionul, dar majorarea pretului este batuta in cuie.

 

Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, a spus vineri, in plen, ca nu va accepta cererea consortiului de majorare a pretului cu 14 milioane de euro. Cert este, insa, ca bani in plus vor fi alocati de la bugetul judetean mai ales acum ca si consilierii si-au dat acordul.

 

 

Comentarii Facebook