Alocațiile pentru cei mici cresc de la 1 ianuarie 2025. Noile sume au fost aprobate
O majorare de 10,4% a alocațiilor de stat pentru copii a fost anunțată de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), începând cu 1 ianuarie 2025. Așadar, acestea vor crește cu 75, respectiv 31 de lei.
Astfel, alocațiile vor crește la 794 lei pentru copiii sub 2 ani sau cu dizabilități (față de 719 lei) și 323 lei pentru copiii peste 2 ani (față de 292 lei).
În prezent, alocațiile de stat pentru copii sunt în valoare de:
- 719 lei/lună pentru copiii până la doi ani (trei ani în cazul copilului cu handicap);
- 292 lei/lună pentru copiii cu vârsta între doi și 18 ani, precum și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursuri liceale sau profesionale;
- 719 lei/lună pentru copiii cu handicap cu vârsta între trei și 18 ani.
Și la începutul anului 2024, alocațiile au fost majorate de la 256 de lei la 292 de lei, iar la cei cu handicapat, cu vârste de până la 18 ani, alocațiile au ajuns de la 631 lei la 719 lei.
Alocaţia de stat li se acordă şi tinerilor de peste 18 ani care sunt elevi de liceu sau şcoală profesională, până la terminarea studiilor, precum şi majorilor cu handicap care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ preuniversitar, dar nu mai târziu de vârsta de 26 de ani.
0 Comentarii