Duminica 22 Decembrie

Alocațiile pentru copii cresc de la 1 ianuarie 2025. Care sunt noile sume anunțate


Din 1 ianuarie 2025 vor crește alocațiile pentru copii cu 10.4%, a anunțat Ministerul Muncii. 

Mai exact, alocațiile copiilor care sunt peste 2 ani vor ajunge la 323 de lei, iar la cei sub 2 ani, suma va fi de 700 de lei. 

Și la începutul anului 2024, alocațiile au fost majorate de la 256 de lei la 292 de lei, iar la cei cu handicapat, cu vârste de până la 18 ani, alocațiile au ajuns de la 631 lei la 719 lei. 

Potrivit datelor ANPIS, în luna august 2024, s-au plătit 3.478.329 de alocații pentru copii în cuantum de 1,17 miliarde de lei, cei mai mulți copii fiind în București - peste 358.000, urmat de Iași - peste 195.000, Suceava - peste 131.000.

Alocaţia de stat li se acordă şi tinerilor de peste 18 ani care sunt elevi de liceu sau şcoală profesională, până la terminarea studiilor, precum şi majorilor cu handicap care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ preuniversitar, dar nu mai târziu de vârsta de 26 de ani. 

Comentarii Facebook