Duminica 22 Decembrie

Amenzile rutiere cresc cu 50% de la 1 ianuarie 2020


Amenzile rutiere cresc cu peste 50 la sută, de la 1 ianuarie 2020, ca urmare a diferendelor dintre guvernul PNL condus de Ludovic Orban şi opoziţia PSD din Parlament, notează Digi 24. 

PSD a atacat la Curtea Constituțională legea pe care Executivul și-a angajat răspunderea în Parlament în decembrie prin care punctul de amendă era înghețat și pentru anul acesta la 145 de lei, ceea ce a dus la blocarea ei.

În paralel, salariul minim pe economie a urcat la 223 de lei, de la 1 ianuarie 2020, iar amenzile se calculează tocmai pe baza acestuia, punctul de amendă reprezentând 10% din valoarea salariul minim pe economie. Așa se face că punctul de amendă a sărit de la 145 de lei la 223 de lei.

Spre exemplu, pentru o staționare neregulamentară se aplică între 2 și 3 puncte de penalizare, adică o amendă cuprinsă, până la finele anului 2019, între 290 și 435 de lei, dar din 1 ianuarie 2020 suma ce va trebui plătită ajunge până la 669 de lei.


Comentarii Facebook