Miercuri 18 Decembrie

ANAF anunță noi măsuri de ajutor și bonificații pentru contribuabili, după ce s-a prelungit starea de urgență în România


Reprezentanții ANAF anunță că, în contextul instituirii stãrii de urgențã pe teritoriul României prin Decretul președintelui României nr. 195/2020, Ministerul Finanțelor Publice, împreunã cu Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã, a întreprins o serie de mãsuri în vederea sprijinirii mediului de afaceri, dar și pentru susținerea conformãrii voluntare.

Astfel, în temeiul Ordonanței de urgențã a Guvernului nr. 29/2020, precum și al Ordonanței de urgențã a Guvernului nr. 33/2020 și al Ordonanței de urgențã aprobatã în ședința de Guvern din data de 9.04.2020:

1.  Nu se calculeazã și nu se datoreazã dobânzi și penalitãți de întârziere conform Codului de procedurã fiscalã, pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrãrii în vigoare a Ordonanței de urgențã Guvernului nr. 29/2020 și neachitate pânã la încetarea acestor mãsuri.

2. Nu sunt considerate obligații fiscale restante, potrivit legii, obligațiile fiscale scadente începând cu data intrãrii în vigoare a Ordonanței de urgențã Guvernului nr. 29/2020 și neachitate pânã la încetarea acestor mãsuri.

3. Se suspendã sau nu încep mãsurile de executare silitã, prin somație, poprire și valorificarea bunurilor la licitație, a creanțelor bugetare, cu excepția executãrilor silite care se aplicã pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotãrâri judecãtorești pronunțate în materie penalã.

4. Nu se calculeazã și nu se datoreazã dobânzi și penalitãți, conform Codului de procedurã fiscalã, pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eșalonare neachitate pânã la împlinirea termenului de 30 de zile de la încetarea stãrii de urgențã. În acest caz, organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eșalonare, cu respectarea perioadei de eșalonare aprobate. Noul grafic de eșalonare se comunicã debitorului prin decizia organului fiscal.

5. Se suspendã condițiile de menținere a valabilitãții eșalonãrilor la platã acordate potrivit legii. Aceste condiții se considerã îndeplinite dacã debitorii achitã obligațiile aferente în termen de 30 de zile de la încetarea perioadei de aplicare a acestor mãsuri fiscale.

6. Pentru obligațiile care reprezintã condiție de menținere a valabilitãții înlesnirilor la platã, contribuabilii pot solicita modificarea eșalonãrii la platã, cu condiția ca cererea sã fie depusã pânã la expirarea termenului menționat la pct. 5, prevederile art. 195 din Codul de procedurã fiscalã aplicându-se în mod corespunzãtor.

7. Obligațiile bugetare care reprezintã condiție de menținere a valabilitãții înlesnirilor la platã, inclusiv cele cuprinse în ratele din graficele de eșalonare, nu sunt considerate obligații fiscale restante.

8. Extinderea rambursãrii TVA cu control ulterior.

9. Termenele de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale și de a cere executarea silitã, precum și cel al contribuabilului/plãtitorului de a cere restituirea creanțelor fiscale, prevãzute de Codul de procedurã fiscalã, se suspendã sau nu încep sã curgã pânã la împlinirea termenului de 30 de zile de la încetarea stãrii de urgențã.

Mãsurile fiscale mai sus menționate se aplicã pe perioada stãrii de urgențã și 30 de zile de la încetarea acesteia.

10. Se acordã o bonificație calculatã asupra impozitului pe profit datorat, dacã contribuabilii plãtitori de impozit pe profit plãtesc impozitul datorat pentru trimestrul I al anului 2020, pânã la termenul scadent de 25 aprilie 2020 inclusiv. Bonificația este de 5% pentru contribuabilii mari și 10% pentru contribuabilii mijlocii si ceilalți contribuabili.

Categoriile de contribuabili beneficiari ai bonificațiilor prezentate anterior sunt urmãtoarele:

        a) contribuabilii plãtitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare și platã prevãzut de art. 41 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificãrile și completãrile ulterioare;

       b) contribuabilii care intrã sub incidența Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activitãți, pentru impozitul pe profit aferent trimestrului I al anului 2020, determinat pentru activitãțile desfãșurate, altele decât cele corespunzãtoare codurilor CAEN prevãzute de lege;

        c) contribuabilii care intrã sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificãrile și completãrile ulterioare, respectiv contribuabilii care inițial au optat  pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, iar ulterior au optat ca anul fiscal sã corespundã exercițiului financiar. Aceastã categorie de contribuabili beneficiazã de bonificație dacã plãtesc impozitul datorat pentru trimestrul/plata anticipatã trimestrialã pânã la termenul scadent cuprins în perioada 25 aprilie - 25 iunie 2020.

11. Se acordã o bonificație de 10% calculatã asupra impozitului datorat pentru trimestrul I al anului 2020, pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor aferent acestui trimestru, pânã la data de 25 aprilie 2020, inclusiv.

12. Contribuabilii obligați la plata impozitului specific unor activitãți, potrivit Legii nr.170/2016 privind impozitul specific unor activitãți, pentru anul 2020, nu datoreazã impozit specific pentru perioada în care aceștia întrerup activitatea total sau parțial pe perioada stãrii de urgențã decretate.

13. Pentru depunerea situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar 2019, respectiv a raportãrilor contabile anuale încheiate la 31 decembrie 2019, termenele prevãzute la art. 36 alin. (1) și (3), respectiv art. 37 din Legea contabilitãții nr. 82/1991, republicatã, cu modificãrile și completãrile ulterioare, se prorogã pânã la data de 31 iulie 2020 inclusiv.

14. Deducerea sumelor reprezentând sponsorizãri cãtre instituții publice și alte organe ale autoritãții publice din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, în limita prevãzutã de actul normativ, se efectueazã în baza contractului de sponsorizare, fãrã a exista obligația înscrierii entitãților beneficiare respective în Registrul entitãților/unitãților de cult pentru care se acordã deduceri fiscale.  

15. Nu se face plata efectivã la organele vamale de cãtre persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform Codului fiscal, care importã, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgențã și în urmãtoarele 30 de zile calendaristice de la data încetãrii stãrii de urgențã, medicamente, echipamente de protecție, alte dispozitive sau echipamente medicale și materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea și combaterea COVID-19, prevãzute în anexa care face parte integrantã din ordonanța de urgențã.

16. Modificarea modului de calcul a plãților anticipate pentru contribuabilii plãtitori de impozit pe profit care aplicã sistemul anual de platã a impozitului pe profit cu plãți anticipate, în sensul stabilirii nivelului acestora la valoarea stabilitã pe baza calculului trimestrial curent ,fațã de 1/4 din impozitul anului precedent(actualizat cu indicele prețurilor de consum estimat cu ocazia elaborãrii bugetului inițial al anului pentru care se efectueazã plãți anticipate), pentru a corela sarcina fiscalã cu încasãrile reduse determinate de închiderea activitãților total sau parțial prin afectarea mediului economic de mãsurile de combatere a epidemiei Covid -19.

     De asemenea,  Ministerul Finanțelor Publice și ANAF au adoptat și alte mãsuri în vederea sprijinirii mediului de afaceri, cum ar fi:

1. Implementarea obligațiilor de platã în platforma ghiseul.ro pentru facilitatea îndeplinirii obligațiilor de platã ale contribuabililor;

2. Introducerea de noi documente pe baza cãrora contribuabilii persoane fizice sã se poatã identifica electronic în SPV  (alte acte administrative începând cu 1.04.2020);

3. Asigurarea cadrului legal împreunã cu MFP în vederea depunerii electronice și a altor formulare specifice evitãrii dublei impuneri și acorduri fiscale internaționale (OMFP 1830/2020);

4. Soluționarea la distanțã a solicitãrilor contribuabililor de cãtre 900 de inspectori, care au acces la bazele de date necesare desfãșurãrii unor activitãți specifice (ex. certificate de atestare fiscalã, rambursari TVA, alte categorii de solicitãri);

5. Aprobarea, pe perioada stãrii de urgențã, a susținerii contestației în fața organelor de soluționare a contestațiilor și prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare la  distanțã/telefon,  direcția de specialitate menținând  legãtura  permanent  cu  contribuabilii  pentru  gãsirea celor  mai  bune  soluții;

6. Asigurarea de la distanțã a serviciului de asistențã a contribuabililor  în domeniul fiscal și IT în vederea îndeplinirii obligațiilor fiscale (SPV, Call - Center și Formularul de Contact) pentru asigurarea conformãrii fiscale;

7. Direcția Generalã a Vãmilor și Direcția Generalã Antifraudã Fiscalã lucreazã în prima linie pentru a pune în aplicare ordonanțele militare din perspectiva atribuțiilor ANAF;

8. Desfãșurarea de campanii în rândul contribuabililor care au solicitat rambursarea de TVA, pentru a fi pregãtite  cu  rapiditate compensãrile și  restituirile  de  taxe,  necesare  în  derularea  procedurii  de rambursare;

9. Continuarea procesului de reorganizare a ANAF pentru ca analiza de risc sã fie principalul mecanism de aplicare a procedurilor de administrare fiscalã;

10. Constituirea Grupului de analizã fiscalã pentru comunicarea rapidã cu reprezentanții mediului de afaceri și ai mediului academic, în care se discutã și se propun mãsuri economice și fiscale care sã vinã, în continuare, în sprijinul contribuabililor.

Comentarii Facebook