Duminica 22 Decembrie

Analiștii au calculat suma de bani de care are nevoie o familie pentru un „trai decent”: „O familie nu se poate descurca cu acești bani”


3.258 de lei pe lună este suma care ar asigura un trai decent unei familii de doi adulţi şi doi copii. Aceasta este concluzia Comisiei de Insolvenţă la Nivel Central. Mai mult, oamenii ar putea face şi economii din acest venit lunar, în viziunea comisiei. 

Avem, aşadar, nişte date care par să fie desprinse de realitatea pe care o trăim cu toţii. Date care spun că lunar, o familie cu doi copii ar avea nevoie de doar 3250 de lei pentru a putea supravieţui. Din cei 3250 de lei, pentru mâncare ar fi nevoie de 1339 de lei, pentru haine, o familie ar avea nevoie, lunar, de doar 175 de lei şi, mai mult, se pare că această familie ar putea chiar să facă şi economii lunare de 162 de lei.

Sfaturile economiștilor pentru a gestiona cum trebuie un buget redus

Sunt date într-adevăr ireale pentru că, în niciun caz, o familie nu se poate descurca cu acești bani, asta având în vedere scumpirile din ultima perioadă. Știm cu toții că inflația a ajuns la un nivel record în luna august, peste 15%, s-au scumpit alimentele chiar și cu 50% într-un singur an, facturile sunt și ele de câteva ori mai mari, în comparație cu anul trecut.

În acest context, însă, economiștii ne dau și câteva sfaturi în cazul în care avem și un buget mai redus: în primul rând, să fim atenți atunci când mergem la cumpărături și să luăm doar ceea ce avem neapărat nevoie și să fim, de asemnea, atenți la prețurile pe care le plătim și să încercăm să cumpărăm produse la promoție și nu în ultimul rând, să facem pe cât de mult putem economie, în special la facturi.


Comentarii Facebook